










| Activități desfășurate de polițiștii Biroului Transporturi Feroviare
În această săptămână, polițiștii Biroului de Poliție Transporturi Vâlcea și cei din cadrul posturilor de poliție TF subordonate au desfășurat activități în vederea prevenirii faptelor antisociale și pentru menținerea unui climat corespunzător de siguranță publică în stații și pe trenurile de persoane.
Prin cele două acțiuni desfășurate împreună cu efective de jandarmi și lucrători din cadrul CFR, s-a urmărit combaterea faptelor de natură contravențională și penală (furturi de la călători, de la infrastructura feroviară, aruncări cu piatra asupra garniturilor de tren, etc.) și a fenomenului de călătorie frauduloasă. În urma celor 11 controale desfășurate, au fost patrulate 32 de trenuri și 28 de stații, au fost depistați 53 călători frauduloși, fiind aplicate 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 300 lei și legitimate 107 persoane.
La data de 08 februarie a.c., lucrătorii Postului de Poliție TF Drăgășani au depistat și identificat pe Petru C., de 31 ani, din localitatea șeica Mare, județul Sibiu, care apela la mila publicului călător, motiv pentru care s-a luat măsura sancționării contravenționale a acestuia cu 100 lei conform prevederilor Legii nr. 61/1991-R.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul este căutat de polițiștii din cadrul Poliția municipiului Drăgășani și astfel a fost condus la sediul poliției pentru stabilirea întregii activități infracționale.
De asemenea, pe trenul personal nr. 2076, polițiștii l-au identificat pe A. I., de 10 ani, din localitatea Grădinari, județul Olt, care a părăsit domiciliul și apela la mila publicului, cerând ajutor material. Minorul a fost încredințat familiei, iar polițiștii i-au atras atenția asupra pericolului la care se expun tinerii care părăsesc domiciliul și își petrec nopțile pe stradă.
În cursul acestei săptămâni,polițiștii Biroului Transporturi au desfășurat activități și pe linia depistării și internării persoanelor fără adăpost în centrele sociale, acțiunea având ca rezultat depistarea a 5 persoane care nu aveau locuință, fiind internate în Centrul de protecție socială Ioana, din municipiul Râmnicu Vâlcea.
| |
|










|