Director: Silviu POPESCULuni, 7 iulie 2008
Titlurile zilei
Prima pagina  

Articole













Adrian Severin și alți lideri socialiști europeni aduc chestiunea amprentării romilor în Italia în dezbaterea plenului PE

Șeful Delegației europarlamentare PSD, Adrian Severin, a adresat Comisiei Europene, săptămâna trecută, alături de alți lideri socialiști europeni, o întrebare orală cu dezbatere, având tema "Crearea unei baze de date cu amprentele romilor din Italia". Socialiștii europeni au reușit să aducă această problemă pe agenda plenarei Parlamentului European de săptămâna viitoare, de la Strasbourg, unde se așteaptă ca executivul european să precizeze dacă planul autorităților italiene de a amprenta romii din peninsulă este compatibil cu obligațiile Italiei de a garanta nediscriminarea, potrivit dreptului comunitar și internațional.
Liderii socialiști care au semnat întrebarea alături de Adrian Severin sunt Jan Marinus Wiersma, Claudio Fava, Kristian Vigenin, Gianni Pittella și Katalin Levai.
În textul socialiștilor europeni se menționează că "guvernul italian a adoptat măsuri executive care implică colectarea de amprente ale copiilor romi și un registru al familiilor rome în orașele mai mari (...) iar ministrul italian de interne și-a anunțat intenția de a extinde amprentarea minorilor romi la toate municipalitățile după adoptarea pachetului legislativ de «securitate», pentru crearea unei baze de date, la nivel național, în scopul identificării romilor".
Totodată, social-democrații reamintesc că "prefectul Romei a afirmat că nu va amprenta copiii romi, iar mai mulți prefecți și-au manifestat îngrijorarea în această chestiune. Totodată, Consiliul Europei, UNICEF, comunitatea evreiască din Italia, și președintele Consiliului pentru Migranți al Sfântului Scaun, împreună cu sindicatele și partidele de opoziție, au exprimat serioase îngrijorări față de ceea ce pare a fi un registru de aplicare a legii bazat pe etnie".
Având în vedere că articolul 13 din Tratatul privind Comunitatea Europeană permite Comisiei Europene să ia acțiuni pentru prevenirea și evitarea discriminării bazate, între altele, pe origine etnică și rasă, semnatarii întrebării au solicitat CE să evalueze:
• dacă măsurile luate de guvernul italian pentru amprentarea romilor și crearea unei baze de date biometrice cu aceștia constituie un caz de discriminare pe motiv de rasă, origine etnică și naționalitate, și deci dacă CE poate acționa în acest caz;
• dacă pot fi considerate compatibile cu drepturile fundamentale prevăzute în legislația europeană și internațională, colectarea amprentelor romilor și crearea unei baze de date în acest sens;
• dacă este necesară manifestarea îngrijorării în discuțiile cu autoritățile italiene, precum și luarea de acțiuni pentru evitarea tuturor tipurilor de discriminare care îi vizează pe romii din Italia, respectiv pentru respectarea drepturilor fundamentale și promovarea măsurilor de integrare.
Curierul de Râmnic
Abonamente
Publicitate
Contact

Informații
Ramnic Tube
Forum
Sitemap
Arhivă
Newsletter
Anunțuri
Curs valutar
Dicționar
Jocuri
RSS 2.0

Imagini din
Râmnicu Vâlcea
Panoramă
B4U Râmnic


















©2006-2010 SC CITYMEDIA SRL. Toate drepturile rezervate.Design și programare: DatagramDespre noi :: Termeni si condiții :: Contact
Stiri si Massmedia free counter with statistics