










| Alimentarea cu apă a orașului Băbeni se desfășoară normal
În cursul zilei de ieri, 8 februarie, echipe de specialiști din cadrul SC Apavil SA și CEZ Distribuție Vâlcea, au colaborat în vederea repornirii pompelor de la rezervorul de apă din orașul Băbeni. După câteva ore, cele două echipe au reușit să rezolve problema, astfel încât cetățenii din Băbeni să nu resimtă decât în mică măsură disconfortul creat de lipsa alimentării cu apă a gospodăriilor.
În cursul nopții de 7-8 februarie, din cauza lipsei de tensiune de la rezervorul de apă, pompele nu au mai funcționat iar nivelul apei din rezervor a început să scadă. După ce a avut loc golirea rezervorului, două echipe de specialiști din cadrul SC Apavil SA și CEZ Distribuție Vâlcea au început să lucreze în vederea rezolvării cât mai rapide a situației. Trebuie spus că nefuncționarea pompelor a fost cauzată de o avarie pe rețeaua CEZ Distribuție Vâlcea.
După circa 4 ore, s-a reușit repornirea unei pompe, fiind demarată cu această ocazie și pomparea apei în rețea. În cursul zilei, problema de la Băbeni a fost rezolvată integral, gospodăriile din localitate fiind realimentate.
SC Apavil SA mulțumește pe această cale tuturor clienților din Băbeni pentru înțelegere și colaborare.
La această oră, alimentarea cu apă a localităților deservite de SC APAVIL SA se desfășoară normal, chiar în contextul unor condiții climaterice deosebite.
Compartimentul MASS-MEDIA al SC APAVIL SA Vâlcea | |
|










|