Ana Edu, sora sergentului Florea Popescu, anunță un scandal cum n-a mai văzut Vâlcea (II)
- urmare din numărul trecut -
Ana Edu, sora defunctului Florea Popescu, critică medicii vâlceni: „Eu, când plec cu omul, de unde să știu ce are? Poate să aibă o infecție în ureche, sau să facă o nevralgie, el zice că îl doare capul și cine știe ce are și atunci te duci la urgențe. Dacă tu ești medic, tu trebuie să știi ce să îi faci! Să afli cât mai rapid care este cauza și să reacționezi ca atare, nu să mă întrebi pe mine de ce natură este, sau să te văd că nu îi dai primul ajutor și stai să te cerți. Nu se poate așa ceva!”
Sergentul Florea Popescu nu s-a plâns niciodată de vreo afecțiune: „Toată viața am ajutat pe cine s-a putut, toată lumea îl știa! A fost un om apreciat. Nouă nu ne vine să credem așa ceva. Nu suferea cu nimic, a fost personal civil. Având construcția asta, foarte solidă, a fost printre puținii angajați care au reușit să plece, dovadă stă și declarația medicului legist. Păi, de ce nu a spus medicul legist că suferea de ceva? Nu l-am auzit văitându-se vreodată! Să spună că îl doare capul… Eu nu îmi aduc aminte odată. Cred că ultima măsea și-a extras-o acum vreo 10-12 ani. Se menaja, avea fata mare… că a fost răcit la viața lui, că a avut o gripă, acum astea nu sunt motive. Dacă omul ăla nu i-a găsit nimic?! Și un cancer dacă avea, îl găseau”.
Familia așteaptă rezultatele analizelor: „Să vedem acum, în substanțe și chiar așa să fi fost, să fi avut un virus, să fi avut o viroză, ceva, nu trebuia acționat așa. Trebuia aplicat un antibiotic, reanimat și intubat, exact așa ne-a spus medicul legist și vom presta, toți, sub jurământ. Asta va urma, prestarea sub jurământ. Acum, obligația Colegiului este să ne audieze pe noi, familia și cu avocata, la grămadă, nu individual. Ei la fel. Nu contestăm ce au spus ei”.
Îndoiala din rândul medicilor: „Eu am făcut apel la umanitate, am spus: «Domnilor, toți vom beneficia de sistemul ăsta, și noi și dumneavoastră». Și la momentul acela doctorul Roncea a întrebat: «Si mai spuneți-mi odată, unde l-a tăiat?». În el s-a mișcat ceva, el, ca medic, nu a mai putut să stea. Probabil că nu avuseseră timp să vorbească, să se pună de acord, poate că și medicii ăștia nu erau unii dintre cei mai buni… În momentul ăsta el s-a ridicat la Ileana (logodnica lui Florea Popescu - n.n.) și i-a zis: «Unde l-a tăiat doamnă, unde?», iar ea zice: «În ușa salvării, între ușa salvării și ușa spitalului». El a întrebat de tub, iar ea a întrebat: «Care tub, domnule?», la care eu am completat: «Poate tubul care îl avea în poșetă, în biroul ei, în cabinetul ei, care tub?» Și a zis: „Da, da, păi trebuie să sesizați Colegiul Medicilor».
Familia mulțumește autorităților pentru că au răspuns la telefoane: „Noi nu ne așteptam să ne răspundă la telefoane, dar ne-au răspuns. Și legistul și Poliția ne-au răspuns, acești ofițeri cu care am stat de vorbă, iar Ileana a fost interogată o oră și jumătate. Toți au fost prompți, au răspuns la telefon. Nu știau cine suntem, nu știau ce problemă avem, le-a apărut un număr necunoscut, acești oameni au avut telefonul deschis pentru toată populația Vâlcii. Am zis, am făcut apel: «Faptul că ați dat dovadă de profesionalism, că ați răspuns la telefon (eu în momentul acela nu am știut cum îl cheamă, el s-a prezentat, dar eu nu am fost atentă) și ce ați fi făcut?» El exact așa a zis: «Antibioticul aplicat, reanimare, intubare. Traheotonia este o practică, care nu s-ar mai prea practica». Asta vom declara sub jurământ”.
Familia, dezamăgită de comportamentul doctorului Daniel Roncea: „Eu, pentru dezmințire, nu îl acuz de absolut nimic, doar atât. Am fost patru persoane și asta m-a durut, plus că nu a mai recunoscut. Vă dau cuvântul de onoare! Deci medicul legist a vrut să ne domine. În momentul în care am deschis gura și l-am combătut în tot ce a spus, i-am dat replică, a râs tot timpul. Eu, în momentul în care l-am văzut la televizor, nu l-am recunoscut. A stat numai râzând acest individ! Asta vreau să spun. La un moment dat, spre sfârșitul conversației, fiind plăcut impresionat, probabil, de replicile pe care le-a primit, s-a ridicat la nivelul nostru, pentru că noi eram toți în picioare, iar el stătea pe scaun. În ultimă fază, cu 10 minute înainte de a pleca, totuși, s-a ridicat în picioare. Ei au avut impresia că se va termina foarte rapid, cu o incizie, o formolizare și ridicarea lui, foarte rapidă, ca cei de la țară, care nu au servicii și trăiesc din pomana și din sponsorizările altora…”.
În amintirea fratelui: „De aceea vreau să fac ceva pentru a șoca… Fratele meu, tot timpul, îmi spunea: «Tu ești nebună din cale-afară!». Și toată viața mea am fost o excentrică cu o credință extraordinară în Dumnezeu. Asta este ceea ce pot să fac. Dacă nu suntem mulțumiți de rezultatul dat de Colegiul Medicilor de aici, vom merge la București, după care… vom mai sta de vorbă… De aceea vă spun că acest legist, nu știu dacă a fost împiedicat. Nu a picat de acord cu conducerea Spitalului Județean în a mușamaliza ceea ce s-a întâmplat. Ei și lui au încercat să-i sugereze că datorită contextului, era în chiloți, era un tip de 1,82 metri, ei erau turmentați, speriați au crezut că sunt niște drogați, niște bețivani, care au venit să…”.
Declarații șocante ale Anei Edu: „Ca să susțină diagnosticul Spitalului numărul 1, de laringită, încercau să ne sugereze că el avea puroi în gât și că mirosea a puroi când l-au tăiat… Putea să-i facă traheotomie la Spitalul Vechi, dar a așteptat, i-a fost frică să o facă acolo. La conferință râdea, că era el mare! Dar ea ce credea când s-a înscris la medicină? Că suntem pigmei toți? Ea a declarat că s-a urcat pe canapea ca să se uite în gâtul lui, nu este adevărat”.
Ileana Morcoșoiu, logodnica sergentului Florea Popescu, povestește cum s-a întâmplat totul: „A spus că îl cam doare în gât, dar nu rău. S-a trezit pe la 12 și cinci minute, a zis că îl doare în gât, rău. Și-a dat jos pantalonii de pijama, a venit aici, la centrală, i-am dat un antibiotic și un algocalmin, că avea temperatură și s-a culcat. La două și jumătate s-a trezit brusc, s-a ridicat din pat: «Sună la salvare că nu mai am aer», dar în timp ce spunea, el deja era la ușă. A coborât. Eu am dat să urc pe scări, sus, la cumnata și la soacra mea, dar el cobora deja: «Iubita mea, lasă că le spui dimineață!» Am ajuns în stradă, am mai sunat, încă o dată la salvare, am început să strig, că el a stat ținându-se cu degetele de gât și a venit vecinul acesta care ne-a dus la spital. Acolo era numai asistentul. Ne-a întrebat ce s-a întâmplat. Eu încercam să îi spun să mă întrebe și lui… să îi facă ceva. I-a făcut 15 fiole de Miofilin și încă ceva, în venă, după care i-au pus o perfuzie, eu i-am spus să-i facă ceva… El a spus, în conferința de presă, că i-a luat temperatura. Eu nu am văzut! Am spus, are temperatură, credeam că are 42. Îi spusesem și vecinului, în mașină: «Doamne, cred că are 42 temperatura!» și doctorul a zis: «Bagă-i și un algocalmin. Doamnă, tot ce a depins de mine, eu am făcut. În gât nu are mare lucru, trebuie să mergeți cu el la Spitalul Vechi, la ORL». Eu am spus: „Domnule doctor, sccoate-ți-l măcar din criză și mă duc unde vreți dumneavoastră». El a zis: «Doamnă, ce să-i mai fac?» Eu am replicat: «Mă duc cu vreun medic, ceva?» Și el a zis: «Nu, acesta este sistemul de sănătate. Vă duceți cu șoferul și cu brancardierul». Intr-adevăr, în salvare ne-au spus că trebuie să stea pe targă și el nu a putut, că nu avea aer. În salvare a stat în picioare, am ajuns la Spitalul Vechi, era o asistentă acolo, într-un salon. În trei-patru minute a venit doctorița, i-a căscat gura și a zis: «Doamnă, nu vă supărați, în gât nu are nimic, trebuie să mergeți înapoi cu el, la Spitalul Județean», iar lui îi era din ce în ce mai rău. Ea a zis că dacă vrem, vine cu noi, dar nu are ce să îi facă. Nu i-a făcut absolut nimic, până am ajuns la ușa spitalului. El stătea în picioare, se ținea de o bară și cu cealaltă mână în mâna mea. M-a ținut strâns de mână până în acel moment, atunci nu m-a mai strâns, i-a rămas degetul în mâna mea, s-a lăsat în jos, a picat. Am intrat în panică. Si ea și eu am început să țip, că moare soțul meu, el a căzut pe spate. Ea a luat un cuțit și l-a tăiat la gât. Atunci a tâșnit sângele. Ea striga după brancadier să aducă targa, moment în care s-a umplut totul de sânge, era totul plin. A încercat să-l resusciteze cu mânile pe torace, l-au pus pe targă… De la salvare, de unde am plecat, nu l-a mai resuscitat nimeni. Am ajuns acolo… asta știu, că vedeam sânge peste tot! Toată lumea era plină de sânge. Cineva, nu știu cine, zicea: „Doamnă, duce-ți-l acasă, duce-ți-l acasă!» Cineva întreba dacă a apucat să îl taie...Vinovați îi consider pe amândoi, mai mult pe doctorița Ungureanu. De ce i-a făcut acolo, la Spitalul numărul 2, de ce acolo? Când a căzut nici nu i-au luat pulsul…”.
Ana Edu acuză de discriminare: „Asta este discriminare! L-au văzut pe acest vecin, niște oameni deosebit de gospodari și au zis că sunt niște prăpădiți. Este discriminare, asta este! Salvarea a spus că la trei și jumătate au ajuns aici, în fața porții și că s-au petrecut cu mașina cu care mergeau ei… Păi, de unde știa că s-au petrecut? De unde știau? Ce s-a întâmplat de la primul apel… și fișa internării lui… unde este? De ce legistul s-a ghidat după cuvântul meu, că e medic, să ia fișa de internare, să verifice… Nici nu avuseseră curiozitatea să se uite pe fișă, să facă calculul, cât s-au plimbat de colo până colo. Atunci ce stabilește el, dacă pe el nici nu l-a interesat partea asta?... La ce ora au ajuns ei? Că salvarea a ajuns la trei, trei fără cinci, iar cei de acolo spun că salvarea a ajuns la trei și jumătate. Nu se poate. Dacă ajungeau și constatau că nu are puls, înțelegeam… Așa… L-au lăsat să moară. Bun, poate nu a fost traheotomia motivul pentru care și-a pierdut viața, dar cantitatea de sânge este problema. E ceva nepermis. Autopsierul și-a luat șapca, a aruncat-o, nu i-a venit să creadă… Ce-au zis? Dă-l încolo că și așa îl iau acasă. Eu v-am spus! O să îi mănânc!”
În numărul viitor, vă vom prezenta punctul de vedere al Adrianei Gheniță, director executiv al Autorității Județene de Sănătate Publică, și pe cel al medicului legist Daniel Roncea.
Simona Caraconcea |
