Artist in Tinutul Ingerilor

Director: Silviu POPESCU

Luni, 21 august 2006

Titlurile zilei

Prima pagina

Articole

carrefour

Politic

Local

Sport

Editorial

International

National

Cultura

Sondaj

Prima pagină
în format pdf

Artist în Ţinutul Îngerilor

Adi BĂDESCU

• Titiana Niţu Popa din Cernişoara pictează în California • vâlceanca a înnobilat prin harul său unica biserică ortodoxă din America de Sud şi peste o mie de icoane

Născută în 1969, în Armăşeşti-Cernişoara, judeţul Vâlcea şi plecată în SUA de aproape 3 ani, Titiana Niţu Popa a dovedit unei lumi întregi, începând de la vârsta de numai 12 ani, că iubirea pentru artă şi pentru Dumnezeu poate modela spiritul unei lumi întregi, poate modifica concepţii şi poate desluşi în conştiinţa penelului de pictor o personalitate aparte a unei stări speciale, binecuvântate. Soţie de preot, mamă a două fetiţe, Titiana Niţu Popa s-a aflat câteva zile la Armăşesti, pentru a lua parte la sfinţirea unei fântani şi a icoanei Mântuitorului, pictată de artistă în memoria bunicului său, decedat în al Doilea Război Mondial. Pictoriţa de icoane a venit de peste ocean, de asemenea, pentru a filma câteva cadre pentru filmul documentar realizat despre arta sa, produs de Ted Gruia, un american fascinat de cultura şi obiceiurile româneşti.

Când aţi început să pictaţi?

Cariera mea artistică a început când aveam 12 ani. În zona de unde sunt eu, din Cernişoara, Vâlcea, atunci când moare cineva se obişnuieşte să se pună o cruce la mormânt şi una în curtea bisericii. Atunci am început să pictez cruci, pentru amintirea celor trecuţi în veşnicie. Fiind copil, oamenii au început să vină să-i ajut să picteze crucile.

Cine v-a descoperit şi care au fost primii paşi în cariera de artist?

Am avut un profesor de desen minunat, pe nume Gheorghe Dican, care a fost una dintre persoanele care m-au călăuzit în ceea ce am crezut că o să fie menirea mea, pictura iconografică. Am urmat Liceul Tonitza şi, totodată, am dat examen şi la liceul de informatică de la Braşov. A fost o alegere destul de dificilă, deoarece tatăl meu ţinea să merg la informatică, pentru că prevedea că profilul liceului va fi mult mai folositor, iar eu eram inclinată să merg spre arte plastice. Am ales să merg spre informatică ţinând cont de povaţa tatălui meu, însă nu am încetat să pictez în timpul liber. A fost o alegere de bun augur, pentru că am reuşit să învăţ multe lucruri noi, să mă formez, în primul rând ca om. După liceu, în 1989, l-am cunoscut pe soţul meu, care era student la Teologie. Viitorul soţ al meu avea un prieten care picta pe sticlă, şi cunoscându-mi pasiunea pe care o aveam pentru pictură şi desen, am intrat în legătură cu acesta. Atunci am pictat prima icoană a Maicii Domnului cu Pruncul, care a ieşit, incredibil, minunat. De atunci am început să pictez din ce în ce mai mult pe sticlă. După ce soţul meu a terminat Facultatea de Teologie, ne-am căsătorit şi am plecat în Bucureşti, deoarece acolo, în comuna Berceni, soţul meu a fost instalat ca preot. Preasfinţitul Nifon Târgovişteanul, care l-a preoţit pe soţul meu şi care, din întâmplare, răspundea de Comisia de Pictură, a văzut icoanele pictate de mine şi mi-a spus să vin neapărat la el să fac şcoala de pictură, în cadrul Bisericii. După ce, timp de doi ani, am urmat cursurile şcolii, mi-am susţinut lucrarea de diplomă şi am primit autorizaţie, gradul II, de pictor de biserici, după care au urmat expoziţiile. Prima mea expoziţie a fost la Sala Dales din Bucureşti, au urmat apoi expoziţii de icoane în fiecare an de cel puţin două ori. Bucuria oamenilor de a vedea icoane m-a determinat să pictez în continuare cu bucurie şi împlinire. În 1995, am avut prima expoziţie, în Olanda, iar apoi, în 1996, am avut expoziţie la Munchen, în Germania. În 1999, am studiat în Grecia pictura bizantină, unde am învăţat să pictez în pigmenţi de tempera cu emulsie de ou, tehnică veche de lucru.

Câte icoane aţi pictat până acum?

Ţinând cont că am pictat trei catapetesme, o singură catapeteasmă având în compoziţie în jur de 50-60 de icoane, cred că în cursul anilor am pictat sute de icoane, poate peste o mie, nu ştiu să vă spun un număr exact.
Catapeteasma Catedralei Paraschiva din Adjud are o înalţime de 6 m, a fost cea mai mare catapeteasmă pictată de mine.

De unde primeaţi comenzi?

Primeam comenzi de la Comisia de Pictură, pentru a picta icoane la biserici. Am lucrat foarte mult pentru Protocol, Comisia de Pictură şi pentru Preşedinţia României, în timpul mandatului domnului Emil Constantinescu. La vizita preşedintelui în SUA, lucrările cu care dânsul a întâmpinat schimbul de experienţă de acolo au fost executate de mine, lucru pentru care am fost foarte onorată.

Aţi văzut vreodată pictura de biserici, de icoane, ca pe o afacere?

Am vândut foarte multe icoane, dar niciodată banii nu au fost prioritari. Soţul fiind preot, având în general o situaţie destul de bună, nu am dus niciodată lipsa acestora. M-am bucurat să am de lucru, să pictez, să creez ceva frumos pentru oameni. Cel mai mult m-am simţit fericită atunci când am simţit bucuria oamenilor primind icoana făcută de mine.

Aţi călătorit destul de mult. Unde aţi mai pictat şi unde v-aţi dori să lucraţi?

În anul 2000 am avut o surpriză care m-a marcat extraordinar de mult. La uşa mea a bătut preotul Costică Popa, din Venezuela, sigurul preot ortodox din America de Sud, care slujeşte în prima biserică ortodoxă apărută în această regiune. Acesta m-a rugat dacă pot veni în Venezuela să pictez biserica de acolo, locaş de cult costruit din lemn în România şi transportat ulterior în această ţară. Pictura bisericii fusese începută de o altă familie din România, însă din anumite motive, în biserică mai rămăseseră de pictat două treimi.

Era prima lucrare de asemenea anvergură?

La început am fost cuprinsă de o teamă imensă, lucrarea fiind de o anvergură foarte mare, responsabilitatea fiind, bineînţeles, la fel. Mai ales că pictorii care începuseră lucrarea erau prieteni de familie şi mă gândeam că o să-i jignesc dacă le voi continua eu munca. Din respect pentru ei, la început am refuzat, însă Preasfinţitul Teodosie al Tomisului mi-a schimbat alegerea, dându-mi o încredere extraordinară că pictura bisericii va fi terminată la timp şi va fi o lucrare minunată. Am simţit atunci că trebuie să-i ascult îndrumarea şi să merg în Venezuela. Mâna lui Dumnezeu a fost cu noi, iar în cele 6 luni pe care le-am petrecut lucrând la biserica de acolo unde am pictat 240 de metri pătraţi împreună cu prietena mea Mihaela Profiriu Mateescu. Lucrarea a decurs foarte repede şi de uşor, nu am avut nici un fel de impas, totul a fost o binecuvântare de la Dumnezeu.

Cum aţi ajuns să locuiţi în SUA, ca mai apoi să pictaţi acolo?

După ce am venit din Venezuela, am avut o expoziţie în SUA, la Sacramento, în Canada, la comunitatea grecească şi cea românească. Dintr-o întâmplare fericită, Preasfinţitul Irineu, fost coleg de facultate cu soţul meu l-a întâlnit pe acesta şi l-a convins că comunitatea românească din Palm Springs, California, are nevoie de un preot bun. La doar 6 luni de la expoziţie, ne mutaserăm deja în Palm Springs, în comunitatea românească ce ţinea de biserica Sfinţii Mihail şi Gavril, care cuprindea aproximativ 100 de familii. Am mers împreună cu fetiţele, care au început şcoala imediat.

Cum v-aţi acomodat în noua ţara adoptivă ?

Primul an a fost mai greu, pentru că a trebuit să ne acomodăm cu limba, stilul de viaţă de acolo, cu mâncarea de acolo, cu totul, pentru că totul era ceva nou pentru noi toţi. Din momentul în care am intrat în biserică, am vrut să pictez, să contribui cu ceva la înfrumuseţarea sa. În prima săptămână de la venirea în America, am început să îmbrac în foiţă de aur uşile împărăteşti şi să le pictez. Am pictat crucea de la altar pe care am comandat-o special, deoarece cei de acolo nu aveau aşa ceva în biserică. Pentru că lumea nu s-a mobilizat atât de repede cum mă aşteptam pentru a face ceva în biserică, doi ani de zile din acel moment au trecut foarte greu. Există posibilitatea de a fi construită o altă biserică, însă banii lipseau, deoarece, în SUA, pentru a face acest lucru, e nevoie de câteva milioane de dolari. Palm Springs este o localitate foarte selectă, foarte scumpă, iar terenurile şi clădirile de acolo se ridică la aceleaşi preţuri exorbitante. După doi ani de zile, mi-am luat inima în dinţi şi, fără să mai întreb pe nimeni, am început să cumpăr singură materiale şi să mă apuc de pictura bisericii. Într-o adunare generală a familiior comunităţii româneşti din Palm Springs, le-am dezvăluit tuturor proiectul meu şi le-am arătat primul panou pictat ce urma să fie adus în biserică. Toată lumea a fost încântată de iniţiativa mea şi toţi m-au încurajat în demersul meu. Am pregătit panourile care vor fi montate pe tavan şi am terminat deja panourile pentru Sfântul Altar.

Aţi mai primit invitaţii de a picta şi în altă parte a SUA?

Acum am primit o invitaţie de a picta în Santa Fe, New Mexico, la o biserică ortodoxă americană. Părintele de acolo, John Betancourt a cunoscut o familie de români cu care a venit şi a vizitat România şi a fost extrem de impresionat de pictura bisericii românesti. Când mă voi întoarce în America, voi merge la biserica din Santa Fe, să văd cum aş putea să-l ajut pe părintele John. O altă surpriză frumoasă a fost când am fost contactată de conducerea unui liceu catolic din Palm Springs, aflat în prezent în construcţie şi care va avea o capela pe care ei doresc ca eu să o pictez. Dacă Dumnezeu va orândui şi acest lucru, îi voi ajuta din tot sufletul să înfrumuseţeze şcoala. Totuşi, în momentul de faţă, îmi doresc să termin definitiv pictura bisericii comunităţii româneşti din Palm Springs.

Am înţeles că se va face un film despre dumneavoastră şi pictura dumneavoastră. Cum a demarat proiectul?

În momentul în care am început să pictez în Palm Springs, am cunoscut un tânăr american, jumătate român, Ted Gruia. Tatăl acestuia a plecat din România cu mult timp înainte şi a ajuns un compozitor de marcă în SUA. Când a văzut cu ce mă ocupam şi fiind într-un fel legat prin originile sale de România, ne-am gândit să facem un film documentar despre pictura bisericii din Palm Springs. În curând, proiectul s-a mărit şi, fiind interesat de a vedea România, Ted Gruia a decis că trebuie să meargă în Cernişoara, Armăşeşti, pentru a vedea şi de a filma picturile mele din copilărie. Am venit în Cernişoara cu Ted şi cu asistenta sa, Jennifer şi am fost uimită să găsesc în curtea bisericii crucile de lemn pe care le pictasem la vârsta de 12 ani. După vizita din România, va trebui să mergem şi în Venezuela, pentru a filma şi acolo.

Interviu cu Ted Gruia, realizatorul filmului documentar "Icon", în curând pe marile ecrane americane

Cum aţi cunoscut-o pe Titiana Niţu Popa?

Când am cunoscut-o pe Titiana, am fost pe loc fascinat de arta sa, dar şi mai mult de lucrurile care au motivat-o să picteze. Are o legatură cu Dumnezeu, are o legătură cu Biserica, este o legătură cu locurile de unde vine, cu comunitatea în care trăieşte acum. Ca să fiu sincer, la început am fost destul de neutru, însă după ce am învăţat să o înţeleg pe Titiana, să-i aprofundez lucrările şi să-i inţeleg spiritul şi chiar pe ea, ca om, am realizat că este ceva special în tot ceea ce face. Că este o fiinţă unică şi că tot ceea ce face, face pentru întreaga lume. Când priveşti arta şi când priveşti artistul într-un film, e important să şti să priveşti originile sale, în cazul ei, Cernişoara, România.

Ştiaţi ceva despre arta sa, despre originile picturii icoanelor ortodoxe pe sticlă, pe lemn?

Foarte puţin. Am avut ocazia să iau legatura cu arta sa în Palm Springs. Este un lucru interesant şi acela că face parte dintr-o biserică ortodoxă, destul de puţin cunoscută peste Ocean, în SUA. De aceea, am ştiut că este important să vin în Vâlcea, Cernişoara, să văd şi să filmez ce anume a inspirat-o, locurile unde a copilărit, să înţeleg obiceiurile de aici, comunitatea, şi să le transpun, pe înţelesul tuturor, pe peliculă.

Ce părere aveţi, până acum, despre România, despre locurile unde a copilărit Titiana Popa?

Am văzut frumuseţea locurilor de aici, am văzut frumuseţea interioară a oamenilor de aici. Mulţi oameni de aici nu sunt foarte bogaţi, însă au o bogăţie aparte, cea a sufletului, lucru ce explică într-un fel şi arta lor, arta Titianei. Va trebui să merg şi în Venezuela, pentru că acolo a pictat o biserică întreagă, ca Michelangelo, la Capela Sixtină. Câţi oameni pot face un lucru de asemenea anvergură?
Noi vom face un film documentar, îl vom completa cu muzică din biserică, ceea ce cred că va fi o combinaţie formidabilă.

Unde va fi difuzat filmul?

Noi vrem ca toată lumea să vadă filmul, însă cred că este foarte important ca americanii să-l vadă şi să-l înţeleagă, deoarece ortodoxia nu este percepută aşa cum trebuie peste Ocean. Americanii nu ştiu aproape nimic despre această religie, cred că totul este foarte diferit şi neobişnuit de ceea ce ştiu ei despre Biserică, în general. Icoana este foarte importantă în Biserica Ortodoxă, lucru pe care se bazează şi arta Titianei. Şi nu este doar o artă, este o legătură cu Dumnezeu, ceea ce eu înainte nu ştiam. De aceea m-am gândit că dacă eu nu ştiam despre ce este vorba, şi am fost interesat să înţeleg, atunci şi telespectatorii americani vor avea aceeaşi reacţie, de a fi interesaţi de a înţelege. Vom difuza filmul publicului larg din SUA, va participa la festivaluri de artă, de film şi nu numai, va fi difuzat la posturile de televiziune, peste tot, pentru ca americanii să poată intra în legătură cu talentul şi cultura uneia dintre cele mai mari artiste româneşti.

Vă veţi întoarce în România? Veţi mai căuta şi alte subiecte pentru film?

Mi-ar plăcea foarte mult să mă întorc aici, să fiu inspirat din nou de oamenii de aici. Am mai fost în România acum doi ani, când am documentat pentru un filmuleţ despre Decebal, comorile îngropate şi căutătorii de comori. Am filmat de asemenea câteva cadre pentru un film care nu este încă terminat, despre programul lui Ceauşescu când a interzis avortul în România, despre cum această lege a afectat o întreagă ţară. Mă voi întoarce în România pentru a filma pentru un posibil film, nu neapărat documentar, pentru că ştiu că aici există mulţi oameni de film valoroşi. Industria filmului în România este în creştere, mai ales că foarte multe case de producţie de peste ocean aleg acceastă regiune pentru extraordinarele sale locaţii.

Cunoaşteţi câteva cuvinte în română şi sunteţi în România doar de câteva zile…

Ştiu câteva cuvinte în româneşte, însă nu prea multe. Le-am învăţat înainte să vin aici, deoarece mi-ar fi fost ruşine să vin fără să ştiu să spun cel puţin "mulţumesc, bună ziua şi la revedere". Nu contează din ce ţară eşti, dar mai ales daca eşti american, trebuie să încerci să înveţi câteva cuvinte atunci când mergi într-o altă ţară. Este important să înveţi să respecţi oamenii, oriunde te-ai afla şi să nu fi arogant, vorbind numai în engleză, chiar dacă te afli într-o ţară în care se vorbeşte această limbă.
interviu realizat de

Anunţuri