





| Câștigul salarial mediu net, mai mare în decembrie
Câștigul salarial mediu net a crescut în decembrie anul trecut cu 8,1%, adică 111 lei, față de noiembrie, la 1.477 de lei, ca urmare a acordării de premii ocazionale, drepturi în natură și ajutoare bănești din fondul de salarii, potrivit Institutului Național de Statistică.
Valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu nominal net au fost în intermedieri financiare - 4.111 de lei, iar cele mai mici în activitățile de hoteluri și restaurante - 810 de lei. Potrivit INS, cele mai mari creșteri, de peste 30%, s-au înregistrat în silvicultură și exploatare forestieră, pescuit și acvacultură, fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice și telecomunicații. (C.C.) | |
|






|