Director: Silviu POPESCULuni, 3 noiembrie 2014
Titlurile zilei
Prima pagina  

Articole
Economic  
Politic  
Local  
Sport  
International  
National  
Sănătate  
Actualitate  
Cultura  
Agricultura  
Opinii  
Horoscop  
Mica publicitate  
Social  
IT & C  
Retete  

Sondaj

Prima pagină
în format pdf



















  CET Govora negociază cu CE Oltenia preluarea minelor Berbești și Alunu



CET Govora va stabili joi la Târgu Jiu, cu conducerea Complexului Energetic Oltenia, modul de transfer al celor două cariere miniere - Berbești și Alunu, a declarat într-o ședință a Consiliului Județean Vâlcea, directorul general al CET, Mihai Bălan.

 "Vom avea o discuție privind acordul de transfer și la suma la care sunt evaluate cele două cariere miniere, vreau să spun că trei ani vom plăti o sumă modică urmând ca după eșalonat pe câțiva ani să achităm valoarea celor două cariere. Aceste două active vor face parte din viitorul Complex Energetic Vâlcea, o entitate care va permite să dea curent electric direct Oltchim și altor consumatori, fără să mai treacă prin rețelele de distribuție. Preluarea celor două mine va asigura astfel unul dintre cele mai importante itemuri industriale din județ", a precizat Mihai Bălan.

Acesta a mai spus că pentru CET Govora funcționarea Oltchim este vitală deoarece închiderea acestui agent economic ar cauza mari probleme societății furnizoare de energie electrică și agent termic.

"Există trei scenarii, fie să nu furnizăm abur industrial și nici energie electrică Oltchim și atunci pierderile CET ar fi atât de mari încât nu ne-am acoperi salariile, să furnizăm la cote de avarie energie și abur industrial ceea ce ar duce la falimentul combinatului și tot acolo am ajunge. Mai este și varianta din prezent să furnizăm energie electrică și abur industrial ajutând la redresarea combinatului. Un Oltchim redresat înseamnă revenirea economică a județului. Trebuie să se știe că platforma industrială Râureni funcționează integrat, oricare dintre societăți dacă are probleme, se resimte automat la celelalte", a mai spus directorul general al CET Govora.

 

Cu acest prilej, Mihai Bălan, directorul general al SC CET Govora a explicat de ce este necesar ca societatea să preia minele de la Berbești-Alunu.

„În paralel cu această acțiune, am întreprins demersurile pentru preluarea minelor de cărbune. De ce este necesară și de ce este obligatorie această preluare. Pentru că avem de încasat de la Oltchim o sumă, avem de dat către Complexul Energetic Oltenia o sumă care este purtătoare de penalități. Aceste penalități ne pot băga în situația de insolvență. și atunci, prin preluare, avem două avantaje. Vom încerca să negociem o valoare cât mai mică, ca valoare de preluare – astăzi, după ce se termină ședința, voi pleca la Tg. Jiu, pentru că are loc ședința Comitetului de Supraveghere a CO Oltenia, în care se aprobă acest transfer și voi reveni, probabil, într-o ședință extraordinară a Consiliului Județean, să prezint care este valoarea cu care preluăm și care sunt condițiile în care preluăm. Ceea ce pot să vă spun în momentul de față, pentru că am avut cu cei de la Complexul Oltenia o negociere prealabilă, vom avea aproximativ 3 ani de grație, în care vom plăti din preț o sumă modică de 2 milioane lei și 7 ani în care vom plăti această sumă de transfer. Acesta este avantajul pe care îl avem. De asta vreau să spun că nu trebuie să luăm niște decizii radicale în momentele în care lucrurile sunt în dinamică. După părerea mea este o greșeală majoră și vom distruge toată Platforma Chimică, dacă vom lua decizia de oprire a Oltchimului. După părerea mea trebuie să dăm o șansă Oltchimului, trebuie să preluăm minele de cărbune. Nu spun este un lucru ușor, trebuie să ne reorganizăm toți, toată platforma, dar trebuie să existăm. Pentru că numai așa va exista în continuare economia acestui județ”, a concluzionat directorul general Mihai Bălan.

 

La această ședință privind strategia economică a județului au fost prezenți directorii de la Uzinele Sodice Govora și administratorii judiciari ai Oltchim, combinat aflat în insolvență. De altfel, CET Govora, Oltchim și Uzinele Sodice Govora sunt primele trei companii raportat la cifrele de afaceri, forța de muncă și producție din județul Vâlcea, care activează în platforma industrială Râureni.

S.M.

Curierul de Râmnic
Abonamente
Publicitate
Contact

Informații
Ramnic Tube
Sitemap
Arhivă
Newsletter
Anunțuri
Curs valutar
Dicționar
Jocuri
RSS 2.0

Imagini din
Râmnicu Vâlcea
Panoramă
B4U Râmnic










©2006-2010 SC CITYMEDIA SRL. Toate drepturile rezervate.Design și programare: Datagram.roDespre noi :: Termeni si condiții :: Contact
free counter with statistics