Director: Silviu POPESCUVineri, 28 octombrie 2011
Titlurile zilei
Prima pagina  

Articole
Economic  
carrefour  
Politic  
Local  
Credinta  
National  
Sănătate  
Actualitate  
Cultura  
Opinii  
Jobs  
Utile  
Justitie  
Administratia Finant  

Sondaj

Prima pagină
în format pdf













DE CE SUNT MONARHIST

Scriu aceste rânduri târziu, după miezul nopții, marcat fiind încă de faptul că în ziua care tocmai a trecut (25 octombrie 2011) am fost permanent în direct cu istoria. Urmărind discursul Majestății Sale Regele Mihai I în Parlamentul Romîniei și gala de la Opera Națională prilejuite de împlinirea venerabilei vârste de 90 ani, precum și relatările mass-mediei vizuale, am înțeles o dată mai mult sensul profund al spuselor lui Sörens Kirkegaard: „Viața trebuie înțeleasă privind înapoi și trebuie trăită privind înainte”.
Căci atunci când Majestatea Sa a spus ,,Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară luată cu împrumut de la copiii noștri”, automat mi-a venit în minte tocmai îndemnul lui Kirkegaard, confirmându-mi o similitudine sensuală ce depășea diferențele evidente de vocabular.
A fost un discurs scurt, concentrat, sincer, nesofisticat lingvistic, rostit firesc, fără nici cea mai mică urmă de aroganță sau de emfază sforăitoare, cu modestie chiar și poate că tocmai de aceea – plin de înțelesuri. Cel care l-a rostit a fost o prezență remarcabilă prin ținută, eleganță și căldura sufletească pe care o emana.
Iar eu am fost fericit că sunt monarhist…
În decembrie 1989, după execuția Ceaușeștilor chiar în ziua de Crăciun – mai mare păcatul! – am susținut pentru prima dată că trei lucruri trebuiesc înfăptuite urgent, și anume: reinstaurarea monarhiei, o lege a lustrației și retrocedarea tuturor bunurilor confiscate de regimul comunist iar acolo unde nu mai era posibil – dreapta despăgubire; în această ordine!
Am considerat atunci că primul pas spre înfăptuirea dreptății era reinstaurarea monarhiei. Nu era nevoie de niciun referendum. De ce? Pentru că monarhia a fost abolită ilegal! Nimeni nu a întrebat poporul român în 1947 dacă vrea republică, ea ne-a fost vârâtă pe gât, și încă în forma ei cea mai fatidică – modelul sovietic. Ei bine, era să fiu linșat! Am început să fiu privit în cel mai bun caz cu suspiciune dacă nu cu ură, așa-zișii prieteni de până atunci mi-au devenit dușmani de moarte, doar eram monarhist, nu?, deși pe atunci nu știam prea clar ce înseamnă asta. și dacă tot eram acuzat de monarhism am început să mă documentez în acest sens…
Iată de ce pentru mine forma de guvernământ a României – republica – este ilegală iar eu nu o recunosc!
Nu voi înșira aici, căci nu este locul, marile înfăptuiri ale suveranilor noștri, chiar și mult hulitul Carol al II-lea le are pe ale sale în ciuda defectelor sale majore, ele rămân scrise cu litere de aur în cartea de istorie nemistificată a poporului român. Semnificativ pentru mine este însă faptul că a trebuit să vină un domn străin care să ne urnească din loc, să ne scoată din era bordeielor și să deschidă țara către modernitate.
Cuza, după marile sale înfăptuiri, a început să-și dea în petec ca orice românaș ajuns undeva foarte sus. Printr-o genială mișcare a clasei politice de atunci – singura de acest fel din istoria României, în 1866 a fost adus la domnie prințul Carol de Hohenzolern-Sigmaringen, devenit în 1881 Regele Carol I al Romîniei.
M-am convins între timp că noi suntem un popor care nu se poate conduce singur, noi nu am progresat decât împinși de la spate și doar atunci când am avut parte de niște domnitori geniali sau când am fost conduși de străini; străini care s-au dovedit a fi de o mie de ori mai patrioți decât mulți români get-beget, care s-au bătut și mai ales se bat cu cărămida în piept că vor binele țărișoarei ăsteia, aiurea!, și-au vrut și-și vor binele lor, până și noțiunea de ,,bine” a fost pervertită prin apucăturile lor.
Nenorocirea acestei țări este aceea că noi nu avem politicieni de doctrină, ci, cu rare excepții, doar politicieni de interes.
Vreau să vă prezint în cele ce urmează doar două motive ancorate în realitățile actuale, nu istorice, pentru care sunt eu monarhist.
Primul motiv este un îndemn: uitați-vă cum o duc popoarele sub monarhii și cum o duc cele din republici. Luați orice monarhie (constituțională, evident!) – de pe fața Pământului și veți consata că, cel puțin statistic, supușii lor o duc cu mult mai bine decât popoarele guvernate de sisteme republicane.
Al doilea motiv este o întrebare (retorică): nu-i așa că astăzi orice bembeluc cu bani și gură mare poate ajunge lejer președintele României? Orice asemănare cu realitatea (nu) este pur întâmplătoare!
Un rege, un monarh (constituțional) este altceva: el este născut, crescut și educat pentru a deveni șeful statului și cel puțin supușii săi vor avea siguranța că nu le va roși obrazul când el va deschide gura. Pe termen lung poporul va scăpa de vânzoleala pricinuită de alegerea periodică a șefului statului, alegere care este foarte posibil să nu fie cea mai potrivită câtă vreme la vot se prezintă cei cu o educație precară, ușor de cumpărat cu un kil de zahăr, unul de ulei și o găleată din plastic, fiindcă desigur, la Românica oamenii cu capul pe umăr nu se deranjează să meargă la vot, consideră că este sub demnitatea lor să se amestece cu vulgul.
Tristul adevăr este că noi românii suntem plini de vocații (mioritice). Una dintre ele este vocația ratării oportunităților istorice. Când s-a destrămat Uniunea Sovietică am ratat ocazia de a realiza din nou România Mare.
În decembrie 1989 am ratat ocazia de a reinstaura monarhia rezultatul fiind că și astăzi țara este în mâna foștilor nomenclaturiști și securiști care o prăduiesc cu nerușinare. La împlinirea vârstei de 90 de ani a Regelui Mihai I al României (La mulți ani, Majestate!) am mai ratat ceva – reconcilierea națională prin ignorarea cvasitotală a evenimentului de către putere. De altfel, era și imposibil acest fapt după bazaconiile scoase pe gură de Băsescu despre Majestatea Sa...
Până și lui Iliescu i-a venit mintea la cap după ce l-a fugărit de vreo două ori pe rege. Desigur PSD-iștii care au participat la eveniment nu sunt monarhiști, nici măcar toți liberalii nu sunt. Dar un minim de bun simț le-a spus că trebuie să ,,facă față” fiindcă așa este civilizat. De unde să aibă așa ceva alde Băsescu, alde Boc, alde Anastase etc.?
Altul în locul meu și-ar freca astăzi mâinile de bucurie strigând în stânga și-n dreapta: ,,Ați văzut? Am avut din nou dreptate! Sunt dat dracului, ce mai!”. De ce? Fiindcă eu am spus demult aceste lucruri și acum iată, avem dovada că, dacă am fi avut cap în 1989, astăzi România ar fi arătat altfel. Dar eu sunt doar trist… Trist și fără speranță, nu pentru mine, ci pentru viitorul copiilor mei și al copiilor copiilor mei.
În fond avem ceea ce merităm, la așa popor – așa conducători! Dar, vă asigur, cel puțin eu sigur nu meritam așa ceva. și ca mine mai sunt și alții, prea puțini însă pentru a schimba ceva... Suntem iremediabil mioritici! și pierduți! Din păcate!


Marian Pătrașcu
Bravo (de Ioan - 28/10/2011 08:38)
Un comentariu de bun-simt.
Cand am vazut "aglomeratia" de aristocrati din toata Europa la receptia oferita de regele Mihai, am avut o strafulgerare despre cum ar fi putut arata Romania, daca Mihai I si-ar fi redobandit prerogativele in 1990: fara mineriade, fara convulsii sociale si fara jaful national care a urmat.
Noblete si naturalete (de Mihai Badea - 28/10/2011 16:20)
Traim momente ce nu se pot descrie print-o stocare de informatie!Structura emotionala a subiectului abordat,depaseste disponibilitatea noasta in a prelua automat stari de acest gen.De aceea,consider ca trebuie inceput procesul de curatire morala,prin eliminarea persoanelor,apucaturilor si satisfactiilor de moment,prin ignorare si alungarea lor din zonele sensibile ale societatii.Fara monarhie nu avem unitate,teluri comune si nici curaj in a ne curata de racilele trecutului!Avem nevoie,pentru acest prezent si pentru un viitor mai bun,de un trecut care ne pote reprezenta cel mai bine.Si acest trecut poseda nobletea si naturaletea monarhiei,ce noua ni se potriveste cel mai bine!Experientele de pana acum o dovedesc cu prisosinta.Oricand si oriunde,orice roman bine intentionat da un asemenea verdict,iar democratia,in sensul ei pozitiv,este modul cel mai direct de manifestare al recunoasterii valorilor reale in ce ne priveste!Felicitari autorului articolului si celor care il pot intelege!
cu prietenie pentru marian patrascu si ioan (de iuda - 29/10/2011 10:47)
Intre monarhiile cunoscute: Danemarca, Marea Britanie, Suedia, Olanda, Norvegia, strutocamila canadiana si republicile SUA, Germania, Finlanda Elvetia sau Italia nu sunt diferente prea mari nici de curatenie nici de civilizatie, nici de cultura nici de competitivitate economica. In principiu pe masura ca cobori spre asia via turcia, lumea e mai putin civilizata fie ca vorbesti de regat fie de republica. La noi poti critica toata clasa politica dar pe de alta parte nici mihai care A ABDICAT sau nea Duda nu au fata de regi. Dilema noastra juridico-balcanica este care din cei doi Paul Bastardul sau Mihai abdicatul au drept la mostenirea regalitatiii. In civil filiatia e clara dar in dreptul regalitatii (care prin constitutie nu mai exista) abdicarea isi produce efecte totale inca de pe vremea imperiului roman. Raspunzand strict lui Ioan cum ar fi aratat romania daca in 90 ar fi venit regele, mi-o imaginez astfel : Basescu Prim Super Ministru ales pe vecie, Ioan Nicolae, Tiriac, Tariceanu Cocos, Bucsaru, Casuneanu-Supemari boieri iat Duda Mare om de afaceri...Si sa nu uit Ion Iliescu ales parlamentar european pe viata...
Lui Iuda (de M. Pătrașcu - 29/10/2011 15:26)
M-ați pus într-o mare dilemă: prietenie din partea lui... Iuda? Mulțumesc, dar nu servesc! Iuda, vă reamintesc, este prototipul trădătorului. Acum, drept îi că printre numeroasele tare ale poporului român, trădarea se află la loc de "cinste"! "Fibra trădării face parte din constituția fizică a poporului român!" - recunoștea C. V. Tudor, pe care nu l-am agreeat niciodată, dar trebuie să recunosc: "gura păcătosului....".
Comentariul dv. este în concordanță cu numele, îmi pare rău că sunt nevoit să vă pun asta. Reducținismul dv.la curățenie și civilizație (apropo - civilizația include cultura și performanța economică și, n-o să vă vină să credeți - chiar și curățenia!) dovedește fie că sunteți rău intenționat (numele dv. îmi oferă un argument în plus pentru asta) fie că nu ați înțeles la ce m-am referit. Vă las așa, zău, nu am niciun chef să vă explic dv. personal cum stau lucrurile, sunt aproape convins că mi-aș "răci gura" de pomană. Vă dau totuși un indiciu: este o chestiune de EDUCAȚIE și de MORALĂ, comparați din aceste perspective pe Majestatea Sa Mihai I cu Băsescu! Comparați clasa politică din regatele enumerate chiar de dv. cu clasa politică din România!
Și încă ceva, pentru știința dv. - Regele Mihai I nu a abdicat, a fost silit să abdice! Este o mare diferență! Sunt convins că dacă i s-ar fi spus că dacă nu semnează abdicarea va fi împușcat, Majestatea Sa Nu ar fi semnat-o. Altul a fost însă șantajul ordinar. Dv. îl știți? Nu cred!
domnului Marian Patrascu (de iuda - 30/10/2011 08:08)
Iuda are multe valente din care unele negative, dar fara tradarea lui, Isus nu si-ar fi indeplinit vocatia pentru care Tatal l-a trimis intre noi. Legea falimentului este cea mai importanta lege a eficientei economice intrucat permite activelor productive sa treaca din mana celui care nu stie sa le foloseasca in mana celui care le-ar putea folosi mai bine. Alegerea numelui este un indemn la elasticitate in gandire si toleranta. Vorbind despre cinstea si sacrificiul lui Coposu, fara a avea nici o alta calitate, unii au facut sute de milioane de dolari, s-au facut din nimeni boieri peste mari suprafete ale tarii pe care neam de neamul lor de sarantoci nu le visa. Ceea ce am spus in precedenta intrventie, mot-a-mot ramane adevarat, desi nici eu nu consider neaparat esenta adevarului. Era indemnul de a privi lucid fara incrancenare in spatele lui Mihai, la cine vine din urma. Respectandu-mi vocatia de Iuda va spun domnule Patrascu ca pe mine m-au intrigat mai mult lipsa lui Daniel si scrisoarea cadou a nepotului Paul. As vrea sa inlocuiesc din mesajul precedent termenul de prietenie cu cel de apreciere.
Lui Iuda II (de M. Pătrașcu - 30/10/2011 14:36)
Este în regulă! Mă bucur că nu mi-ați luat comentariul I ca pe ceva personal. De altfel, spre deosebire de mine, dv. mai mult ca sigur știți cine sunt. Sincer, am mari rezerve față de cei care nu-și dau numele adevărat, asta-mi arată că cei care o fac fie se tem (întrebarea este de ce?), fie sunt incapabili să-și asume opimiile (vă rog să remarcați o altă trăsăturănegativă a poporului nostru - duplicitatea, prăpastia ireductibilă dintre ceea ce spunem șși ceea ce gândim de fapt, dintre vorbă faptă, de aici decurgând alte trăsături negative, ex. neseriozitatea/supreficialitatea, principiul pur românesc "merge și așa!" etc.

P. S. Înțeleg că Iuda ar trebui trecut în rândul sfinților. Am un bun prieten și mai multe cunoștințe care-i acordă circumstanțe atenuante lui Iuda. Eroarea lor și a dumeavoastră constă în faptul că oricând și oriune se poate găsi câte un Iuda - citez din articolul "Iuda Iscarioteanul - martir?" inclus în antologia mea "America e de vină,trăiască America!",la pag. 97-102 (o găsiți la BJV, dacă n-o aveți): "Jertfă la Iuda? Nicidecum! Pedeapsă meritată, da! Jertfa supremă – moartea pe cruce (Iisus s-ar fi putut salva oricând) – aparține numai Fiului lui Dumnezeu Cel Întrupat. Dacă Iuda s-a căit și a dus înapoi arhiereilor și bătrânilor cei treizeci de arginți se vede treaba că nici în ceasul al doisprezecelea nu s-a căit sincer, de vreme ce apoi s-a dus și s-a spânzurat. De ce nu a trăit, căindu-se tot restul vieții, cum altfel decât propovăduind Evanghelia și aducând popoarele pe calea cea bună? Iuda a fost un trădător, un laș și un ticălos, nu pentru că L-a vândut pe Iisus – Dumnezeu poate ierta orice păcat dacă omul se căiește sincer și nu mai păcătuiește – ci pentru că a avut șansa să se mântuiască și, poate, să devină cel mai mare propovăduitor al învățăturilor lui Iisus dar a ratat-o ca un nebun. Asta ar fi fost o dovadă de dragoste pentru Învățătorul lui, nu ceea ce a făcut el! În fond, Iuda a comis, spânzurându-se, cel mai mare păcat: deznădejdea! Putere asupra vieții și a morții nu are decât Dumnezeu, omul este dator să-și ducă crucea! Sinuciderea, indiferent de motiv, este cea mai mare dovadă de lașitate și de egoism și chiar de mândrie – nu mândria l-a pierdut pe Satana? – căci sinucigașul, în nemernicia lui are iluzia deșartă că-L pedepsește pe Dumnezeu pentru vina(?!) de a-i fi dăruit viața. Dar sinuciderea este și singurul păcat pe care Dumnezeu nu-l iartă! De ce? Fiindcă un sinucigaș nu mai poate să se căiască pentru păcatul său! Dacă tâlharul de pe cruce s-a mântuit în ceasul acela (Amin, zic ție, astăzi vei fî cu mine în rai – i-a spus Iisus), aceasta s-a petrecut pentru că tâlharul nu a fost lângă Iisus atâta vreme cât a fost Iuda, nu a fost martor la învățăturile și, mai ales, la minunile săvârșite de Iisus, așa cum a fost Iuda, și tocmai de aceea căința lui a fost sinceră și răsplătită cu mântuirea..." "...Diavolul poate fi găsit pretutindeni, întotdeauna vor fi câțiva care vor vinde pentru 30 de arginți" - spune Andrei Rubliov în filmul cu același nume de Andrei Tarkovski.
Curierul de Râmnic
Abonamente
Publicitate
Contact

Informații
Ramnic Tube
Sitemap
Arhivă
Newsletter
Anunțuri
Curs valutar
Dicționar
Jocuri
RSS 2.0

Imagini din
Râmnicu Vâlcea
Panoramă
B4U Râmnic








©2006-2010 SC CITYMEDIA SRL. Toate drepturile rezervate.Design și programare: Datagram.roDespre noi :: Termeni si condiții :: Contact
free counter with statistics