| Foarte scurt jurnal de Bacalaureat 2008
Marți, 24 iunie, prin telefon, sunt invitată la Colegiul Tehnic Energetic pentru punerea în pagină și multiplicarea subiectelor în vederea examenului oral la limba străină din a doua zi. Fac cunoștință cu Comisia de bacalaureat. Președintele, prezent („eu sunt cel cu care ati vorbit la telefon“), și alți trei membri. Figuri calde și prietenoase, blânde și serioase. Bizar. Lipsește aroganța tipică dată de „importanta“ misiunii lor. O privire albastră îmi pune la încercare memoria - o fostă elevă. Încurajant. Președinte bun organizator si foarte discret (există), echipa eficientă și delicată (există), rapiditate, corectitudine (grija „nebezmetică“), repect reciproc (ton și mod de adresare omenești). Și eu care înclinam să nu mai merg la vreun examen de bacalaureat. . . . . .
Miercuri, 25 iunie, pe scările liceului, de o parte și de alta, elevii, în ținută decentă, majoritatea băieți, mă salută politicos. Un profesor diriginte de clasă terminală se prezinta și mă însoțește la sala destinata Comisiei de bacalaureat. Voi examina împreună cu o tânăra colegă valoroasa într-unul din cele patru amfiteatre ale liceului. Ați auzit bine. Patru. Organizare ireproșabilă: doar primii zece intră în sala de examinare, își aleg subiectele și se așează în bănci temători (ei își zic emoționați). Pe coridoare, liniște totală. În amfiteatrul de alături, cealaltă comisie. Lipsesc de la ușă comentatorii (de anul trecut) la adresa „răutății“ examinatorilor, dar cel mai tare „simt“ lipsa manelei datatoare de curaj ce răsuna din noul Peugeot parcat chiar pe aleea de lângă fereastra și chiar covorul de semințe pe care posesorul îl făcuse pe alee în așteptarea „emoționantă“ a examinării la limba străină (repet, de anul trecut). Elevii răspund pe rând, vădit stânjeniți de faptul că li se corecteaza pronunția, majoritatea răspunsurilor fiind de valoare medie și buna, și destul de multe raspunsuri foarte bune. Sunt reticenți, dar demni, cei ce au amânat sau repeta bacalaureatul. Nici o atitudine, nici un „discurs“ de înduioșare a comisiei (ca în alți ani). Culmea! Nici un candidat nu uită să spună „mulțumesc“ la înapoierea documentelor. Spun „culmea“ pentru a marca lucruri și atitudini firești. Simt nevoia s-o fac pentru această școală cu bun nume pe merit, unde buna creștere și educația continuă au fost însușite și exersate cu bună știință, și cu mult înainte ca acești elevi sa ajungă în fața unei comisii de examinare. Ei sunt, desigur, rezultatul muncii educative a unui grup de dascăli cu unitate de vederi în privința instrucției și educatiei. În plus, provin din familii a căror disparitate socială nu este atât de sesizabilă ca în alte licee. Pe parcursul examinării, doar o singură dată un membru al comisiei s-a interesat de numărul examinaților (fără să manifeste „vreun interes“ în legatură cu nota vreunui anume elev). Cu un confort psihic asigurat, (atât elevilor cât și examinatorilor) într-o sală ergonomică și de bun gust, (ca întreaga școală, de altfel, rivalizand cu cele din țările civilizate), alături de o colegă cu respect de sine și de meserie (mă refer la compatibilitatea acordarii notelor), dacă nu te-ai uita la știri și dacă n-ai avea experiența bacalaureatelor trecute, parcă te-ar „bântui“ speranța lui „iată că se poate“.
Marți, 1 iulie, proba scrisă la Matematica. Observ că nu mai rămăsese decât un singur loc de parcare, sub tei, în fața băncii pe care se înghesuiau, la 7, 30 destul de mulți elevi. Îmi cer scuze că le ocup spațiul, ei mă asigură ca este O.K. și mă salută ca pe un cunoscut . „Cum vi s-au părut notele la oral? - Potrivite. Suntem foarte multumiți că nu s-au răsturnat valorile așa cum se vorbea prin oraș”. În hol, cineva de-al casei ne întampină cu un zâmbet nefabricat. Imediat în stanga, trei doamne în alb sunt prezente în fața unui cabinet medical de urgență, amenajat mai aproape de elevi. Le strâng mâna în timp ce mă prezint și le complimentez. Sunt foarte importante și necesare în peisaj. Niște femei de serviciu (negălăgioase) au misiuni precise, le cunosc bine și le îndeplinesc. Un domn în uniformă albastră (gardian public) mă salută surâzând complice (fost elev). Nu stiu de ce, dar mă simt ca o prințesă. Suntem invitați (provenim de la același liceu) în cancelaria modernă și ospitalieră, unde ni se face un instructaj scurt, cu precizări clare, pe un ton colegial, adecvat situației, cu grijă și finețe la detalii. Lipsesc aroganța, tensiunile, suspiciunile, impăunarea cu calități neposedate, amenintarile subtile (în caz că..., sau în caz că nu...), temerile inutile, etc. Culmea! (alta). În sala de examen nici un elev nu încearcă, în timpul așteptării subiectelor, să testeze vigilența profesorilor, prin intrebari „nevinovate“. Toate materialele, cărți, poșete, telefoane au fost depuse intr-o sala anume, sub supraveghere. Subiectul pare accesibil, doar în ultima parte câțiva devin puțin mai agitați, dar nimeni nu întrece măsura. Se strâng lucrările respectând normele impuse. „Vă mulțumim frumos. Vă așteptăm mâine la aceeași oră“. „Și eu vă mulțumesc. Revin cu plăcere“. E prima dată, după ani mulți și experiențe dintre cele mai amare, când revin cu plăcere la un examen de bacalaureat.
(Un dascal vâlcean) | |
|
|
