Furturile din societăți comerciale, o prioritate în 2012
Deși, în anul 2011 au fost întreprinse multe activități de verificare și control la societățile comerciale cu scopul asigurării cu sisteme tehnice de supraveghere și alarmare, pentru prevenirea faptelor de furt, din situația statistică a infracțiunilor înregistrate pe această linie a reieșit faptul că acest domeniu rămâne prioritar și în acest an.
Activitățile desfășurate de către Compartimentul Sisteme Pază din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea în anul 2011 au vizat în primul rând creșterea siguranței pazei unităților, bunurilor și valorilor prin respectarea Legii 333/2003 și Hotărârea Guvernului 1010/2004, inclusiv cu privire la modul de desfășurare a transporturilor de valori monetare la acest gen de unități.
Astfel, în cursul anului 2011 au fost verificate 107 unități economice, 48 unități financiar bancare, 3 casierii colectoare, 1 centru procesare, 4 oficii poștale, 5 case amanet/schimb valutar, 2 depozite materiale explozive, 10 centre comerciale, 2 instituții publice, 3 monumente istorice, 1 stație electrică și 2 săli de pariuri sportive și au fost organizate trei ședințe de instruire a agenților de intervenție și operatorilor dispeceri din cadrul S.C. Gardienii S.R.L..
În urma controalelor au fost sancționați contravențional un număr de 29 agenți economici, iar ulterior efectuării controalelor specifice, 78 de unități au securizat obiectivele cu sisteme de alarmă împotriva efracției.
Aceste măsuri au dus la un rezultat pozitiv, astfel că din totalul de 377 de fapte de furt din societățile comerciale înregistrate în anul 2011, doar 32 au fost comise la unitățile dotate cu sisteme de alarmare.
Furturile cel mai des comise sunt cele prin efracție(140 de furturi ),hoții profitând de neasigurarea corespunzătoare a magazinelor și cele de pe rafturi (137
de fapte), în acest caz fiind speculată neatenția angajaților din magazine, dar și numărul redus al acestora.
În vederea preîntâmpinării comiterii de furturi din societățile comerciale, polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității doresc să le reamintească administratorilor de societăți comerciale că cel mai bun scut împotriva hoților este prevederea și responsabilitatea proprie, deoarece făcând suspectul să-și dea seama că e supravegheat este echivalent adesea cu a evita infracțiunea!
Material realizat de Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității
|