În șoaptă
 Orașul a tremurat ieri, ca o tulpină de mărgăritar, când s-a aflat că Dobrișan și Ciogescu au fost umflați de procurori. În toate instituțiile lucrul s-a oprit, secretarele au făcut tone de cafele, iar discuțiile au început mai abitir ca niciodată. S-au deschis case de pariuri ad-hoc unde s-au licitat nu doar bani publici, ci și averi acumulate cinstit, e drept, infinit mai mici decât celelalte. Seara, când domnii în cauză se îndreptau spre arest, casele de pariuri s-au închis, supărate parcă pe DNA, pe faptul că s-a oprit la cei doi... Deocamdată. Pariorii au rămas cu buza umflată, mai ales cei de la BET-CEC, mai ales pentru că știau că sucursala lor avea câteva zeci de angajați, că Dobrișan nu era chiar nebunul-de-la-răstoacă, tot-el-cântă-tot-el-joacă, că avea subalterni cu care colabora excepțional. Puțin spus, excepțional. Pe seară, nea Vasile, șeful gunoierilor (hockeyștilor) vâlceni, m-a sunat și m-a întrebat dacă nu cumva avem ce face cu câteva tone de hârtie folosită, scisă și pe față și pe dos, ca s-o schimbăm pe una de ziar. E abonatul nostru de ani buni, așa că mi-am permis să-l întreb ce fel de hârtie este, iar el mi-a zis: „e niște coale albe, unele mai pătate, mai mototolite, alte bune, dar scrise cu nume pe o față și pe ailaltă. E doar nume, nea Tăcutule, doar nume”. Ce fel de nume?, am întrebat eu, iar el a zis: „Ei, așteptați-vă la ce vă așteptați mai puțin!”
Radu Tăcutu |
Orașul a tremurat ieri, ca o tulpină de mărgăritar, când s-a aflat că Dobrișan și Ciogescu au fost umflați de procurori. În toate instituțiile lucrul s-a oprit, secretarele au făcut tone de cafele, iar discuțiile au început mai abitir ca niciodată. S-au deschis case de pariuri ad-hoc unde s-au licitat nu doar bani publici, ci și averi acumulate cinstit, e drept, infinit mai mici decât celelalte. Seara, când domnii în cauză se îndreptau spre arest, casele de pariuri s-au închis, supărate parcă pe DNA, pe faptul că s-a oprit la cei doi... Deocamdată. Pariorii au rămas cu buza umflată, mai ales cei de la BET-CEC, mai ales pentru că știau că sucursala lor avea câteva zeci de angajați, că Dobrișan nu era chiar nebunul-de-la-răstoacă, tot-el-cântă-tot-el-joacă, că avea subalterni cu care colabora excepțional. Puțin spus, excepțional. Pe seară, nea Vasile, șeful gunoierilor (hockeyștilor) vâlceni, m-a sunat și m-a întrebat dacă nu cumva avem ce face cu câteva tone de hârtie folosită, scisă și pe față și pe dos, ca s-o schimbăm pe una de ziar. E abonatul nostru de ani buni, așa că mi-am permis să-l întreb ce fel de hârtie este, iar el mi-a zis: „e niște coale albe, unele mai pătate, mai mototolite, alte bune, dar scrise cu nume pe o față și pe ailaltă. E doar nume, nea Tăcutule, doar nume”. Ce fel de nume?, am întrebat eu, iar el a zis: „Ei, așteptați-vă la ce vă așteptați mai puțin!” 
