Director: Silviu POPESCUMiercuri, 16 ianuarie 2013
Titlurile zilei
Prima pagina  

Articole
carrefour  
Politic  
Local  
Credinta  
Actualitate  
Interviu  
Agricultura  
Mica publicitate  
Justitie  
Învațământ  
Finante Publice  

Sondaj

Prima pagină
în format pdf



















Moartea unui preot tânăr

Părintele Paul Octavian Stănciulescu, de la Biserica Buna Vestire s-a săvârșit din viața lumească la o vârstă mult prea tânără și a plecat să slujească în marele sobor din Ceruri. Timp de patru zile, mii de oameni au venit la căpătâiul său, pentru a-i aduce un pios omagiu. Slujba înhumării s-a desfășurat marti, 15 ianuarie, la Paraclisul Arhiepiscopal „Buna Vestire” din Râmnicu Vâlcea, de la orele 12.00 și până după amiaza, în jurul orelor 16.00. O mare de oameni a fost prezentă la tristul eveniment, începând cu IPS Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, PS Emilian Lovișteanul, Episcopul Râmnicului, notabilități din Primărie, Prefectură, din Consiliul Județean, preoți de la toate parohiile din oraș, prieteni, foști colegi, oameni simpli. Mulți s-au înghesuit în fața bisericii, alții au preferat să privească totul, cerniți, din Parcul Mircea cel Bătrân, de după gard. Dumnezeu să-l odihnească și să mângâie familia îndurerată!
NU IMI PLACE (de CREDINCIOSUL - 16/01/2013 20:44)
Pentru asa duhovnic e slab articolul .Sint convins ca nu ai cercetat bine .Dar vorba lui...nuuuu....nuuuu sa nu ne vada cineva ....sa nu nu suparam pe cineva.
Curierul de Râmnic
Abonamente
Publicitate
Contact

Informații
Ramnic Tube
Sitemap
Arhivă
Newsletter
Anunțuri
Curs valutar
Dicționar
Jocuri
RSS 2.0

Imagini din
Râmnicu Vâlcea
Panoramă
B4U Râmnic










©2006-2010 SC CITYMEDIA SRL. Toate drepturile rezervate.Design și programare: Datagram.roDespre noi :: Termeni si condiții :: Contact
free counter with statistics