„...păi da, trebuie să ne dăm după timp, acum nu mai este vreme de dulcegării, de tromboane, trebuie să ştii să trăieşti, să faci bani, să ai casă şi maşină, să ai un servici uşor şi bănos. Dacă te dai după timp trăieşti bine, cum trăiesc deputaţii.”

Bacalaureatul la Limba şi Literatura Română a trecut... perlele rămân însă. Câteva dintre ele au fost culese de jurnaliştii de la Observatorul de Bacău.

„Eminescu a scris Luceafărul pentru că l-a văzut mai mare decât toate stelele şi de aceea i-a plăcut” scrie un elev de clasa a XII- a.

Alt elev scrie: „Luceafărul este cea mai mare poezie a lui Eminescu, cred că are vreo sută de strofe şi acolo e vorba despre o poezie de dragoste pentru că există o fată pe care o iubesc doi tipi şi ea la început nu ştie pe care să-l iubească, dar îl alege pe celălalt şi o doare în cot de Luceafăr”.

Despre Nichita Stănescu, un alt elev de clasa a XII-a scrie că „este un poet care se miră de orice. El se miră şi de faptul că oamenii aud şi au urechi. Păi de ce? El n-a avut urechi? A văzut el vreun om fără urechi? Mă rog, da se zice că aşa este în poezie, să te miri de toate şi să le pui pe toate unele subt altele, în rânduri scurte, ca să se vadă că sunt versuri”

La cerinţa - scrie un text de tip argumentativ, de 15-20 de rânduri, despre timp, pornind de la ideea exprimată în afirmaţia “Timpul se schimbă. Trebuie să ne schimbăm şi noi cu dânsul” a lui Lovinescu, unul dintre elevi scrie: "Păi da, trebuie să ne dăm după timp, acum nu mai este vreme de dulcegării, de tromboane, trebuie să ştii să trăieşti, să faci bani, să ai casă şi maşină, să ai un servici uşor şi bănos. Dacă te dai după timp trăieşti bine, cum trăiesc deputaţii”.

Aşa cum avertiza „Gardianul“ cu săptămâni în urmă, la proba scrisă de Română de la examenul de Bac s-a copiat pe rupte după culegerile liliput cu subiecte rezolvate. Din cauza limbajului prea sofisticat pentru nivelul lor, sensurile cuvintelor s-au abramburit, dând naştere la tradiţionalele „perle“. Astfel, un candidat din Bucureşti, după ce a copiat fraza de introducere după o culegere privind definiţia basmului cult, încearcă să convingă profesorii corectori că Ion Creangă „s-a maturizat o dată cu Harap Alb“. Un altul face urmãtoarea observaţie: „Spânul a fost pentru Ion Creangă un model de personaj nenorocit pe care l-a urmat toată viaţa”.