| In memoriam
Petre Darie
Ne-a părăsit un mare Om și Dascăl – Petre Darie, nume ilustru al învățământului românesc. L-am condus pe ultimul drum, la sfârșitul anului trecut, 29 decembrie 2007. Este profesorul care a slujit cu sfințenie catedra Liceului „Alexandru Lahovari”, a înnobilat-o, i-a dăruit forță și tărie.
Credem că nu există râmnicean, familie care să nu-și fi legat numele într-un fel de acest distins profesor, de soția sa, tot profesoară. Era măreț, puternic, precum înălțimile stâncoase ale munților Coți, ce străjuiesc legendarul său sat natal – Câineni (în care s-a născut, la 4 septembrie 1929. Provine dintr-o familie străveche de lovișteni. Bunicul său l-a întâmpinat pe regele Carol I, sprijinindu-l să treacă Oltul, la Câineni de Argeș. Tatăl său, Nicolae, a fost mai mulți ani primarul comunei Câineni. El l-a sprijinit pe prof. univ. dr. Ion Conea în documentarea sa pentru redactarea celebrei sale lucrări „Țara Loviștei” (publicată în 1935, pentru care a primit premiul Academiei Române).
A urmat Școala Normală „Andrei Șaguna” din Sibiu, avându-l coleg pe un mare scriitor și profesor, Ion Apostol Popescu, din Berislăveștii Vâlcii.
Din 1946 și până la pensionare, a slujit cu demnitate catedra de educație fizică a Liceului „Lahovari”.
La intrarea sa în această școală legendară, întâlnea, aici, un mare profesor, care-i va deveni, în timp, sfătuitor și prieten, Marin Trincă.
Vremurile tulburi i-au despărțit pe acești mari oameni de cuget și simțire românească. În 1954, Marin Trincă părăsește Râmnicul și se stabilește la Timișoara.
Sub bagheta profesorului Petre Darie, Râmnicul continuă seria marilor succese sportive și culturale. Prin rezultatele sportivilor de la „Lahovari”, vechea noastră cetate de pe Olt, orașul lui Mircea cel Bătrân, devine tot mai cunoscută în țară și în lume.
Sute de profesori de sport, foștii săi elevi, au dus și duc mai departe tradițiile marelui lor dascăl – tenacitatea, înțelepciunea și modestia.
Petre Darie a trecut prin viață cu demnitate. Deși s-a lovit de multe ori de vicisitudinile timpurilor apuse, nu și-a făcut un titlu de glorie, nu s-a revendicat ca un dizident. Avea motive serioase să facă acest lucru, în cei 18 ani de la revoluția din decembrie.
A trecut prin viață cu cinste și modestie, așa cum îi stă bine unui mare profesor și unui distins fiu al Loviștei, așa cum sublinia un poet la începutul secolului al XX – lea, în perioada lui Spiru Haret: „Învățător, tu ai nume/ Ce l-a avut Mântuitorul/ Pe urma lui pășește astăzi/ Să lumineze-ntreg poporul/ Precum făcu Mântuitorul”. (Th. D. Speranția).
Costea Marinoiu | |
|
|
