Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor
 În acest an, „Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor, va fi marcată vineri 13 Octombrie, ocazie cu care Inspectoratul pentru Situații de Urgență „General Magheru” al Județului Vâlcea va organiza „Ziua Porților Deschise” și va desfășura activități menite să conștientizeze și să sensibilizeze populația, dar și să o pregătească pentru astfel de situații.
Pe 13 Octombrie, în intervalul oral 09.00 – 12.00, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al Județului Vâlcea, str. Decebal nr. 7, se va organiza un punct mobil de informare preventivă și vor fi prezentate autospecialele de intervenție din dotarea pompierilor salvatori. Accesul în unitate se va face pe baza unui act de identitate, iar copiii vor fi însoțiți de persoane care se pot legitima.
Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor
Mulți oameni din întreaga lume și-au pierdut viața, casele, accesul la centre vitale, precum spitalele, ca urmare a dezastrelor naturale — cutremure, secete, inundații, uragane sau cicloane. Unele dintre aceste dezastre au cauzat pagube economice imense în diferite țări. ONU considera faptul că educația, formarea și informarea sunt metode eficiente pentru a ajuta oamenii să devină mai bine pregătiți în fața dezastrelor naturale.
În anul 1989, prin Rezoluția nr.44/236, Adunarea Generală a O.N.U. a desemnat a doua zi de miercuri din luna octombrie, ca fiind „Ziua Internațională pentru Reducerea Dezastrelor”, iar prin rezoluția 64/200 din 21 decembrie 2009, aceeași adunare a decis să desemneze 13 Octombrie drept „Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor” și să mențină respectarea acesteia ca un vector de promovare a culturii globale, cu privire la reducerea efectelor dezastrelor naturale, inclusiv prevenirea și pregătirea împotriva dezastrelor.
Toți cei implicați în reducerea riscului de producere a dezastrelor au prilejul să organizeze, în această zi, activități de sensibilizare la nivel comunitar, care pot avea un impact mare în atenuarea unui dezastru.
,,Chiar dacă hazardele naturale vor continua să facă parte din viața de zi cu zi, deciziile și acțiunile întreprinse de oameni pot juca un rol critic în prevenirea acestora de a deveni viitoare dezastre.” – UNISDR. (UNISDR Strategia Internațională de Reducere a Dezastrelor este organismul responsabil cu reducerea riscului dezastrelor la nivel internațional.)
În România, prima marcare a acestei zile a fost în anul 2009, iar Vâlcea a fost primul județ unde a fost organizat seminarul național dedicat Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor. |