Director: Silviu POPESCULuni, 14 decembrie 2015
Titlurile zilei
Prima pagina  

Articole
Economic  
Politic  
Local  
Sport  
International  
National  
Sănătate  
Actualitate  
Horoscop  
IT & C  
Retete  

Sondaj

Prima pagină
în format pdf











  Camera de Comerț și Industrie Vâlcea susține construcția autostrăzii pe Valea Oltului



Președintele Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Vâlcea, Valentin Cismaru, a transmis săptămâna trecută Consiliului Județean un punct de vedere prin care susține varianta construcției autostrăzii Sibiu - Pitești pe Valea Oltului.

 "Din câte știu, Consiliul Județean va strânge toate argumentele instituțiilor din Vâlcea pe care le va înainta către CNADNR. Din punct de vedere strict economic, considerăm că o autostradă pe Valea Oltului are o importanță covârșitoare pentru viitorul dezvoltării economice a județului. Ocolirea teritoriului vâlcean credem că este împotriva politicii de dezvoltare europeană. Probabil pentru a 'limita costurile' puteam trage o linie dreaptă Nădlac-București, omițând oricare din marile orașe ale României. Dovadă că nu s-a întâmplat așa a fost chiar ocolul care aduce Timișoara pe traseul celei mai importante autostrăzi din România", a precizat președintele CCI Vâlcea, Valentin Cismaru.

 El a mai precizat că, având în vedere oportunitatea pe care o poate crea o astfel de cale de acces europeană, ar fi un act împotriva populației vâlcene sau chiar oltenești să nu se profite de deschiderea pe care o aduce.

"Legarea la autostradă a Văii Lotrului, care ne poate ușura accesul la Voineasa sau Obârșia Lotrului, ori accesul facil la cea mai mare stațiune balneoclimaterică a României, Călimănești - Căciulata, și, nu în ultimul rând, micșorarea distanței de acces la municipiul Râmnicu Vâlcea cu deschiderea facilă către restul Olteniei ar fi numai câteva dintre argumentele irefutabile pentru unul din cele două trasee care să urmeze Valea Oltului", a mai adăugat președintele CCI Vâlcea.

Autoritățile de la Transporturi au anunțat, recent, că iau în calcul cinci variante de traseu pentru autostrada A1 Pitești-Sibiu: varianta 'veche' din 2008 și alte patru noi, așa cum a reieșit în cadrul revizuirii Studiului de Fezabilitate.

 Prima variantă, cea din 2008, este Pitești - Curtea de Argeș - șuici - Perișani - Racovița - Câineni - Boița - Tălmaciu - Vestem, cu noduri la Tigveni, șuici, Racovița. A doua variantă este similară celei dintâi, existând mici diferențe, iar varianta 5 are modificări la ieșirea din Pitești și ocolește Curtea de Argeș, după care revine la Bălteni, pe traseul celorlalte două, anterioare.

Pentru județul Vâlcea, variantele 3 și 4 apropie culoarul cel mai mult de Râmnicu Vâlcea.

Astfel, varianta 3 a autostrăzii este Pitești - Curtea de Argeș - Tigveni - șuici - Berislăvești - Sălătrucel - Călimănești - Defileul Oltului - Racovița - Câineni - Boița - Tălmaciu - Vestem.

 Varianta 4 apropie Râmnicu Vâlcea la doar 4 km de autostradă, adică Pitești - Curtea de Argeș - Tigveni - Runcu - Dăești - Călimănești - Defileul Oltului - Racovița - Câineni - Boița - Tălmaciu - Veștem.

autostrada (de cetatean - 14/12/2015 08:35)
SUCCES, doresc autoritatilor care se straduiesc sa aduca autostrada linga RAMNIC, dar VALEA LOTRULUI, este si va fii cel mai mare competitor turistic al turismului din VALEA PRAHOVEII; nu cred ca vom avea succes, cand alesii au bagat baniii, facuti cu truda prin parlament, in fel de fel de locatii turistice pe VALEA PRAHOVEI.....vezi zona VIDRA -VOINEASA ...cu tot potentialul. PS singurul politician care a adus bani si a construit ceva in zona este ELENA UDREA....ca barbati politici cu cohones nu avem ; M-AS BUCURA SA FIU CONTRAZIS, macar de ziaristii valceni.
Cum poti face bani pe internet! (de sibnet - 14/12/2015 09:54)
Te invitam sa incepi acum un curs gratuit care te invata simplu si repede cum poti face bani pe internet. Cursul il primesti pe adresa ta de email, este gratuit, cu explicatii clare si te invata pas cu pas cum poti face bani pe internet. Pentru a primi cursul, trimite un mesaj la adresa de email: sibnet@usa.com
Curierul de Râmnic
Abonamente
Publicitate
Contact

Informații
Ramnic Tube
Sitemap
Arhivă
Newsletter
Anunțuri
Curs valutar
Dicționar
Jocuri
RSS 2.0

Imagini din
Râmnicu Vâlcea
Panoramă
B4U Râmnic










©2006-2010 SC CITYMEDIA SRL. Toate drepturile rezervate.Design și programare: Datagram.roDespre noi :: Termeni si condiții :: Contact
free counter with statistics