Director: Silviu POPESCUVineri, 15 mai 2015
Titlurile zilei
Prima pagina  

Articole
Economic  
Politic  
Local  
Liber  
Credinta  
National  
Actualitate  
Cultura  
Învațământ  

Sondaj













  Voluntariatul sărbătorit la Pietrari



Programul de voluntariat ”Biblioteca din livadă” inițiat prin proiectul național ”Raftul cu initiativa, se apropie de final! 

Astfel, duminică, 17 mai, de la orele 11,30 Biblioteca Publică Locală Pietrari și de voluntarii săi, organizează un maraton de evenimente create și organizate sub îndemnul ”Prinde(m) gustul Voluntariatului!” 

11-17 mai 2015 este Săptămâna Națională a Voluntariatului iar voluntari din toată România arată comunității în care trăiesc ce schimbări produc Implicarea, Dăruirea și Pasiunea pentru Oameni. Pro Vobis este asociația care promovează an de an cele mai frumoase inițiative ale voluntarilor și pun în valoare Schimbarea.

S-a pregătit cu această ocazie o serie de evenimente inedite prin care vrem să demonstrăm ce lucruri minunate au făcut și fac voluntarii bibliotecii noastre și anume: inaugurarea parcul de lectură ”Biblioteca din livadă” realizat prin participarea exclusivă a voluntarilor și cu sprijinul financiar al comunității din care facem parte, vom promova cartea și lectura prin metode formale și non-formale, vom învăța să reciclăm creativ, vom învăța să fim mai buni și mai înțelegători prin ”Biblioteca Vie”, vom pune la dispoziția doritorilor  un stand de carte mobilă și book-crossing, îi vom premia pe cei mai buni voluntari, iar spre seară lampioane frumos colorate vor duce cat mai sus, spre cer, speranțele și gandurile voluntarilor noștri.

Unul dintre evenimentele speciale creat de bibliovoluntarii Bibliotecii Publice Locale Pietrari este ”Biblioteca Vie” ce se va desfășura în Parcul de lectură al bibliotecii între orele 13.00-16.00.

 

Ce este o ”Bibliotecă Vie”?

„Biblioteca Vie” funcționează ca o bibliotecă obișnuită – cititorii vin și împrumută cărți pentru o perioadă limitată de timp. După ce le citesc, le returnează în bibliotecă și dacă vor, mai pot împrumuta o carte. Există însă două aspecte importante: Cărțile sunt ființe umane și acestea intră într-un dialog personal cu cititorul.

Cărțile din „biblioteca vie” sunt persoane ce reprezintă grupuri care se confruntă sau se pot confrunta cu prejudecăți sau stereotipuri (de exemplu: sex, vârstă, educație, meserie, etnie, rasă, religie etc) și care ar putea fi victime ale discriminării sau excluderii sociale. Acestea pot fi, de asemenea, persoane ale căror povești de viață ar produce pentru cititori o experiență unică. „Cărțile vii” vor împărtăși participanților povești deosebite, care le vor oferi o nouă perspectivă asupra semnificației conceptelor de prejudecată, stereotip și discriminare.

„Biblioteca Vie” iși propune să promoveze respectul pentru drepturile omului și demnitatea umană, să atragă atenția asupra diversității în toate formele ei, să stimuleze dialogul între oameni. Diferențele dintre oameni nu sunt valorificate ca fiind resurse și de cele mai multe ori aceste diferențe duc la discriminare, suspiciune și respingere. Evenimentul este organizat cu sprijinul a 20 de voluntari din programul de voluntariat ”Biblioteca din livadă”, implementat deja de 9 luni la Pietrari.

 Așadar, deoarece BibliotecA este un spațiu dedicat unor multiple oportunități, vom promova lectura și voluntariatul în cadrul acestui eveniment inedit care se va desfășura pentru prima dată la Pietrari, utilizând o metodă de învățare non-formală cu un puternic efect de conștientizare.

 Puteți afla poveștile acestora doar dacă veți participa la evenimentul din 17 mai 2015, între orele 11.00-19.00, în Parcul de lectură al bibliotecii.

Toate aceste evenimente se desfășoară în cadrul programului de voluntariat ”Biblioteca din livadă” care face parte din proiectul național „Raftul cu inițiativă – Dezvoltarea de programe de voluntariat în biblioteci”, desfășurat în perioada mai 2014 – iunie 2015 de Pro Vobis – Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat în parteneriat cu Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) și este finanțat prin Granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România.



Curierul de Râmnic
Abonamente
Publicitate
Contact

Informații
Ramnic Tube
Sitemap
Arhivă
Newsletter
Anunțuri
Curs valutar
Dicționar
Jocuri
RSS 2.0

Imagini din
Râmnicu Vâlcea
Panoramă
B4U Râmnic








©2006-2010 SC CITYMEDIA SRL. Toate drepturile rezervate.Design și programare: Datagram.roDespre noi :: Termeni si condiții :: Contact
free counter with statistics