Director: Silviu POPESCUMiercuri, 13 septembrie 2017
Titlurile zilei
Prima pagina  

Articole
Local  
International  
National  

Sondaj

























  Primii cinci inculpai din dosarul privind cazurile de sclavie de la Berevoeti, condamnai definitiv



Curtea de Apel Piteti a pronunat primele condamnri definitive în dosarul privind cazurile de sclavie de la Berevoeti, cinci inculpai primind pedepse de pân la cinci ani i patru luni de închisoare.

Potrivit încheierii de edin publicat mari pe portalul instanelor de judecat din Arge, Curtea de Apel Piteti a respins în urm cu o zi, ca nefondate, apelurile declarate de Ciprian Onic, Aurel Onic, Viorel Grancea, Ionu Grancea i Silvia Grancea împotriva sentinei Tribunalului Arge din 15 martie 2017, care a rmas definitiv. Potrivit sentinei, cei cinci inculpai primiser pedepse cu executare cuprinse între trei ani i cinci ani i patru luni, pentru trafic de persoane i constituire de grup infracional organizat.

Primii patru inculpai se aflau deja în arest preventiv, în timp ce Silvia Grancea, aflat în arest la domiciliu, a fost ridicat e poliiti i condus la Penitenciarul Mioveni pentru executarea pedepsei.

Curtea de Apel Piteti înc nu s-a pronunat în cazul celorlalte dosare privind cazurile de sclavie de la Berevoeti, în care Tribunalul Arge a decis, de asemenea, condamnri la închisoare cu executare pentru trafic de persoane i constituire de grup infracional organizat.

Dosarele au fost trimise în instan de procurorii Serviciului teritorial Piteti al DIICOT la sfâritul anului 2016, cei peste 30 de inculpai fiind împrii în mai multe loturi.

Potrivit DIICOT, începând cu anul 2008 s-au constituit mai multe grupuri infracionale structurate pe baza relaiilor de familie, care au recrutat aproximativ 40 de persoane minore i majore, prin constrângere, inducere în eroare, rpire sau profitând de starea de vdit vulnerabilitate în care se aflau acestea. În unele cazuri, victimele erau rpite din locuri publice sau chiar din propriile locuine, fiind ulterior transportate la domiciliile membrilor gruprilor, unde erau forate s efectueze zilnic diverse activiti, atât în gospodriile suspecilor, cât i în apropierea localitii.

Victimele erau ameninate i lovite cu palmele, pumnii, picioarele, biciul i diverse obiecte contondente, fiind aduse în stare de aservire i lipsire de libertate, în condiiile în care erau supravegheate permanent de ctre membrii gruprilor.

Procurorii mai susin c, de cele mai multe ori, victimele nu primeau mâncare, iar când primeau, li se ofereau resturi alimentare, apoi erau legate cu lanuri sau chingi sau încuiate pe timpul nopii, ca s nu fug. Unor victime li se aplicau tratamente umilitoare — erau dezbrcate complet i udate alternativ cu ap rece i cald, erau legate de mâini i picioare i puse s mnânce de pe jos, erau puse s se bat între ele pentru amuzamentul suspecilor i li se arunca mâncarea pe jos.

De asemenea, exist suspiciunea c unele victime au fost violate sau abuzate sexual.

În acest dosar au fost arestate preventiv, în iulie 2016, 37 de persoane, atât brbai cât i femei. Dup cinci luni, instana a admis ca femeile s fie plasate în arest la domiciliu.

 

AGERPRES

 

Curierul de Rmnic
Abonamente
Publicitate
Contact

Informaii
Ramnic Tube
Sitemap
Arhiv
Newsletter
Anunuri
Curs valutar
Dicionar
Jocuri
RSS 2.0

Imagini din
Rmnicu Vlcea
Panoram
B4U Rmnic










©2006-2010 SC CITYMEDIA SRL. Toate drepturile rezervate.Design i programare: Datagram.roDespre noi :: Termeni si condiii :: Contact
free counter with statistics