Director: Silviu POPESCUMiercuri, 12 iunie 2013
Titlurile zilei
Prima pagina  

Articole
Economic  
Politic  
Local  
Sport  
National  
Actualitate  
Mica publicitate  
Utile  
Social  
Învațământ  
Retete  
Finante Publice  

Sondaj
Sunteti de acord sa platiti apa care vine de la Dumnezeu ?

Prima pagină
în format pdf













Corespondență specială de la Tribunalul București

Procesul primarului Emilian Frâncu

Emilian Frâncu era cocoșat, amărât, deși a zâmbit ușor când a văzut câte o față cunoscută. Se tot uita prin sală, să vadă cine mai vine, cine mai iese, dacă a mai sosit cineva să îl susțină. În afară de Droseta, soția sa, mai erau patru membri PNL: Liviu Boban, Damian Mitu, Panti Anghelescu și Cristiana Marinescu. Din presa care îl ocărăște de când a fost reținut, nu era nici 10% în sală. Pe Romeo Popescu l-am văzut...Droseta Frâncu stătea cuminte, micuță, pe bancă. Se vedea că e supărată și că e nedormită de atâta timp.

Elimian Frâncu stătea așezat în banca inculpaților, cu încă zece persoane și cu un mascat care stătea fix față în față cu el și care le păzea fiecare mișcare. Frâncu nu se uita la el, îi evita privirea. În schimb, se tot uita în spate și se vedea că era nerăbdător, își freca într-una mâinile. Din când în când privea în gol, parcă își mai amintea ceva. Își recapitula apărarea. Făcea vizibil notă discordantă cu ceilalți colegi de “bancă”, observându-se destul de clar că nu are ce căuta lângă un mic grup de borfași, cartofori și scameri pe internet. Câteodată mai venea un apărător să se consulte cu clientul său, peste Frâncu.

Când a venit, în sfârșit, rândul cazului Frâncu, s-a văzut imediat o diferență între acesta și ce fusese până atunci. Avocații - foarte buni vorbitori, la fel ca Frâncu, de altfel, judecătoarea – foarte atentă. În schimb, procurorul de caz, o doamnă, era foarte greu de urmărit: mereu cu pauze în vorbire, un glas stins și cuvinte neinteligibile.

Ieri s-au discutat mai multe aspecte. Primul a fost o cerere de eliberare, adică de încetare a arestului preventiv, depusă de acum două săptămâni care, la momentul tipăririi ediției de azi, era încă în pronunțare.

Al doilea aspect a fost legat de punerea în libertate sub control judiciar, care are aceeași soartă ca primul. Bineînțeles, acuzarea nu a fost de acord cu această cerere și, pur formal, desigur, a cerut menținerea în arest preventiv.

Interesant este că, la termenul trecut, judecătoarea a pus în discuție un articol din Codul Penal privitor la pledoaria lui Frâncu. I s-a reamintit și ieri că, dacă pledează vinovat, pedeapsa se reduce automat cu o treime, i se ia o declarație și, urmare a acestei declarații, se dă verdictul, iar procesul se termină imediat. Frâncu a replicat că a discutat cu apărătorii săi foarte puțin acest aspect. Avocatul Panaitescu a cerut o amânare pentru a discuta cu clientul său posibilitatea de a pleda vinovat, dar judecătoarea i-a replicat că nu este timp pentru așa ceva, că urmează să plece în concediu și că le oferă posibilitatea să se consulte, pe loc, preț de două ore, lucru pe care l-au refuzat. Asta înseamnă că această variantă, de a pleda vinovat, și despre care se știe că Frâncu nu îl va face niciodată, urmează să se discute, cel mai probabil, la termenul următor.

Pe fond, s-a solicitat neînceperea urmăririi penale, motivându-se, în principiu, că aceleași probe și elemente din dosarele celorlalte trei persoane implicate în proces, acum în calitate de martori, care au dus la neînceperea urmăririi penale a acestora, se află și în dosarul lui Frâncu. Pe fond, procesul urmează să se judece săptămâna viitoare, marți, 18 iunie.

Deși în mod mormal nu ar fi trebuit să dea declarații astăzi, Frâncu a luat totuși cuvântul și i-a spus judecătoarei, cu o voce tremurată: “mă uit în ochii dumneavoastră senin și vă spun că nu am niciun motiv, că nu am luat și că nici nu am intenționat să iau mită. Ce am cerut eu este legal și este pentru comunitate, nu pentru mine”.
Avocații au adăugat că flagrantul nu a fost un flagrant de fapt, că procesul verbal nu îl vizează pe Frâncu și că în mod obiectiv nu poate influența martorii sau ancheta în ansamblul ei. Contractul a fost semnat de altcineva, nu de el, suma sau termenul nu puteau fi schimbate din contract, banii (prima tranșă) fuseseră dați înainte de discuția cu arhitectul de la Hotel Ibis, care era despre un posibil viitor proiect (reamenajarea albiei râului Olănești), iar solicitarea lui Frâncu pentru acele sume nu a fost una imperativă, ci o rugăminte, la care arhitectul putea răspunde pozitiv sau negativ.

Frâncu mai susține că discuția din seara de 24 aprilie cu Aura Constantinov a fost pentru promovarea acelui viitor proiect într-o emisiune, unde urma ca Sorin Dragoș Popescu să fie invitat. El l-a rugat pe arhitect să ofere acele sume comunității care i-a oferit acest mare proiect de reamenajare a centrului orașului.

Vom reveni cu noi amănunte în ziarul de mâine.

Bogdan Gras/Curierul de Râmnic
Cuvinte cheie: Proces Emilian Frincu
Proces Emilian Francu (de Dana Coman - 12/06/2013 09:02)
Buna ziua, ati scris un articol obiectiv si fara rautati. Va felicit.

Warning: explode() expects parameter 2 to be string, array given in /adisk/x_home/ramnic/public_html/util/functions.php on line 108
halal articol..!!!!1 (de shpytzy - 12/06/2013 10:16)
aoleoooooooo ce-l mai vaitati....pai spagarul asta tre sa stea 15 ani....sa se duca la munca ...nu la intins mana !!!!nu inteleg de ce-l plangeti atat?!?!? un bulangiu....auzi : "pt comunitate" !!!

Warning: explode() expects parameter 2 to be string, array given in /adisk/x_home/ramnic/public_html/util/functions.php on line 108
halal articol..!!!!1 (de shpytzy - 12/06/2013 12:21)
aoleoooooooo ce-l mai vaitati....pai spagarul asta tre sa stea 15 ani....sa se duca la munca ...nu la intins mana !!!!nu inteleg de ce-l plangeti atat?!?!? un bulangiu....auzi : "pt comunitate" !!!

Warning: explode() expects parameter 2 to be string, array given in /adisk/x_home/ramnic/public_html/util/functions.php on line 108
Rusine domnilor ziaristi! (de un cetatean - 12/06/2013 12:51)
Un articol mai jalnic n-am citit in viata mea, dar el este o dovada pura de manipulare prin presa! Rusine!

Warning: explode() expects parameter 2 to be string, array given in /adisk/x_home/ramnic/public_html/util/functions.php on line 108
Special pt S.P. (de lerui-ler - 12/06/2013 15:07)
Orice om cu un I.Q. normal, care citeste acest articol realizeaza clar ,ca presa in Ramnic n-a murit.S.P.preda o lectie de jurnalism profy colegilor din presa scrisa si audiovizual, demonstrand deontologie jurnalistica la cel mai inalt nivel.Informatie curata,culeasa din cel putin trei surse de informatie,scrisa dupa toate regulile jurnalismului.Apoi S.P. PREDA SI O LECTIE DE OMENIE mai ales unora cu grave probleme de s..,cum ca intr-un om cazut nu lovesti, ci te apleci , sa-i dai mana sa se ridice,nu pisezi la el pana cand neuronii tai grav afectati se vor preface in pulbere...colb esti si in colb te vei intoarce...S.P.-ule,dupa acest articol sper ca ai sunat trezirea si pt. cei care scriu cu dosul si sa inteleaga , ce ai vrut sa spui ,atunci cand ai considerat in mod metaforic "ultimul articol"si neica nimeni a inteles pe dos...azi ai aratat ,daca mai ai cui si mai ai ,ca tu esti totusi un scriitor la ziar,adica mai mult decat un jurnalist sau un biet si haituit realizator intr-o prafuita , minuscula,desantata chestie cu tupeu de audiovizual.Astazi te consideram cu adevarat jurnalist,unul sigur!!!

Warning: explode() expects parameter 2 to be string, array given in /adisk/x_home/ramnic/public_html/util/functions.php on line 108
Francu (de Titel - 12/06/2013 16:25)
Bine ca am scapat de Francu,dar locotenentul lui-Vlaicu Dan-chiar nu a fost in sala de judecata ?

Warning: explode() expects parameter 2 to be string, array given in /adisk/x_home/ramnic/public_html/util/functions.php on line 108
frincu (de tina - 12/06/2013 17:52)
Frumos,un articol de care imi rea dor,impartial.Felicitari

Warning: explode() expects parameter 2 to be string, array given in /adisk/x_home/ramnic/public_html/util/functions.php on line 108
poezie la Tribunal... (de cititor atent - 12/06/2013 18:46)
Primarul nu i-a cerut imperativ(citez avocat), ci i-a adresat o rugaminte...
Denuntatorul n-a vrut sa cedeze la rugaminte considerand-o imperativa(citat DNA)...
Primarul si judecatorul sunt ok,procurorul este in neregula..
Ziaristul este minunat cand relateaza ,verificand la 3 surse...?
Nu stiu ce este frumos aici,este trist, daca o simpla relatare dintr-o sala de judecata devine culmea jurnalismului valcean!
.

Warning: explode() expects parameter 2 to be string, array given in /adisk/x_home/ramnic/public_html/util/functions.php on line 108
din suflet (de jenel - 12/06/2013 18:52)
Eu ca votant si platitor de impozite nu tolerez HOTIA. Pentru cei care ne fura pentru ca noi ii votam le ofer multa... de trei ori pe zi.

Warning: explode() expects parameter 2 to be string, array given in /adisk/x_home/ramnic/public_html/util/functions.php on line 108
Curierul de Râmnic
Abonamente
Publicitate
Contact

Informații
Ramnic Tube
Forum
Sitemap
Arhivă
Newsletter
Anunțuri
Curs valutar
Dicționar
Jocuri
RSS 2.0

Imagini din
Râmnicu Vâlcea
Panoramă
B4U Râmnic










©2006-2010 SC CITYMEDIA SRL. Toate drepturile rezervate.Design și programare: Datagram.roDespre noi :: Termeni si condiții :: Contact
free counter with statistics