










| RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU
RAPORT INTERMEDIAR
privind progresele realizate de România în cadrul mecanismului de cooperare și verificare
Cap .III - Combaterea corupției (fragment)
Pentru a obține rezultate mai bune în combaterea corupției, Comisia a recomandat României să asigure o mai bună coordonare la cel mai înalt nivel, să elaboreze o nouă strategie multianuală anticorupție și să creeze în acest scop un grup de monitorizare. Comisia a recomandat, de asemenea, ca România să demonstreze că a obținut rezultate convingătoare în ceea ce privește recuperarea produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni și din spălarea de bani, să adopte o nouă lege privind confiscarea extinsă, să elaboreze norme pentru prevenirea conflictelor de interese în gestionarea fondurilor publice și să consolideze procedurile și capacitatea autorităților competente din domeniul achizițiilor publice.
De la ultimul raport al Comisiei, România a elaborat un nou proiect de strategie anticorupție, care a fost primit în mod pozitiv de experții și practicienii din domeniu.
Punerea în aplicare eficace și impactul strategiei vor depinde de existența unui sprijin și a unei susțineri politice largi. Adoptarea strategiei de către Parlament ar constitui un semnal pozitiv puternic în acest sens. Instituirea unui mecanism vizibil de monitorizare a strategiei ar spori impactul acesteia, ca și obligația impusă tuturor componentelor guvernamentale de a pune în aplicare strategia în domeniile lor specifice de competență și de a prezenta rapoarte privind rezultatele obținute. Din vara trecută până în prezent, s-a obținut de asemenea finanțare din fondurile UE pentru o serie de proiecte în domeniul combaterii corupției, inclusiv în Ministerul Educației, al Sănătății, al Administrației și Internelor. A început procesul de punere în aplicare și în prezent sunt așteptate rezultatele acestui proces. Din punctul devedere de vedere al efectului disuasiv, faptul că, în luna noiembrie, un politician a fost exclus din partidul din care făcea parte în momentul în care au fost lansate împotriva lui o anchetă penală privind corupția la nivel înalt a fost considerat un exemplu convingător de asumare eficace a răspunderii publice. Cu toate acestea, alți șase parlamentari condamnați în cazuri de corupție participă în continuare, ca membri activi, la ședințele parlamentului.
În cazul în care proiectul de lege privind confiscarea extinsă, care este în prezent discutat în Parlament, este adoptat în forma propusă, acesta ar consolida considerabil caracterul disuasiv al pedepselor. Va trebui ca această lege să fie acompaniată de măsuri prin care să se garanteze faptul că se dă curs în mod eficace hotărârilor pronunțate în instanță prin care se aplică sancțiuni financiare. Trebuie să se demonstreze în continuare rezultate convingătoare în ceea ce privește recuperarea produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni. Măsurile luate de Procurorul General s-au concretizat într-o creștere considerabilă a volumului activelor înghețate în anul 2011. O notă orientativă a fost difuzată parchetelor pentru a încuraja urmărirea penală a spălării de bani ca infracțiune de sine-stătătoare în cadrul legislației existente.
În luna decembrie, România a adoptat un cod de conduită privind incompatibilitatea și conflictul de interese în gestionarea fondurilor UE. A fost creat un grup de lucru, însărcinat cu dezvoltarea mecanismelor de monitorizare, care să asigure aplicarea dispozițiilor acestui nou cod de conduită.
De la ultimul raport al Comisie, au fost adoptate modificări juridice și măsuri administrative pentru consolidarea protecției împotriva neregulilor și a conflictelor de interese în gestionarea fondurilor publice. Printre măsuri se numără elaborarea unei documentații standard pentru licitații și consolidarea capacității Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (ANRMAP) de a efectua verificări ex-ante. ANRMAP a încheiat acorduri de cooperare cu alte instituții. În prezent, sunt în discuție noi măsuri care ar putea contribui la îmbunătățirea aplicării eficace a normelor în domeniul achizițiilor publice. | |
|










|