





| De parcă nu le-ar fi de ajuns câte probleme au!
Restanțe foarte mari la ajutoarele sociale, criză!
O statistică realizată la nivel de județului Vâlcea atestă faptul că restanțele la ajutoarele sociale ajung la 2.352.000 de lei, iar cele privind persoanele cu handicap trec de 2.700.000 de lei, aici locul fruntaș îl ocupă localitatea Bujoreni unde de șase luni de zile nu s-au mai acordat indemnizațiile pentru handicap, datoriile ajungând la fabuloasa sumă de aproximativ 150.000 de lei. Probleme grave, la acest capitol, se înregistrează în comuna Racovița, unde ajutoarele sociale nu s-au mai acordat de cinci luni de zile, fiind vorba, în total, 161.000 de lei. Restanțe mari se mai înregistrează și-n comunele Roești și Oteșani.
Salarii neachitate chiar și de opt luni de zile, restanțe la plata ajutoarelor sociale, la indemnizațiile persoanelor cu handicap, proiecte educaționale stopate, cam acestea ar fi consecințele anului de criză 2009, criză ce-și pune amprenta, din păcate, tot mai puternic și în 2010.
Anemona TĂNASE | |
|








|