Investiții în învățământul vâlcean
Săli de gimnastică, grădinițe, bazine de înot, campusuri…
Deputatul PNL Emilian Frâncu a reușit să obțină, în urma discuțiilor purtate la Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului cu doamna Secretar de Stat, Zvetlana Preoteasa, validarea unui program ambițios de investiții pentru 2008 în județul Vâlcea, elaborat în urma analizei documentațiilor depuse la Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea și a memoriilor primite în calitatea sa de parlamentar:
a) săli de gimnastică: 16 - la Râmnicu Vâlcea (Colegiul Economic, Grup Școlar „Antim Ivireanul” și Școala Generală nr.4), Perișani, Păușești-Măglași, Voicești, Brezoi, Șirineasa, Dăești - Popești, Nicolae Bălcescu, Racovița, Roșiile, Budești, Glăvile, Mihăești și Fârtățești;
b) grădinițe: 14 - la Boișoara, Orlești, Galicea, Racovița, Perișani, Pesceana, Călimănești, Berbești, Mitrofani, Dănicei, Băbeni, Păușești-Măglași, Govora și Sălătrucel;
c) bazine de înot: 2 - la Râmnicu-Vâlcea (Centrul Național de Informatică „Matei Basarab”, Școala I. G. Duca);
d) campusuri: 3 – Horezu (sportiv), Râmnicu-Vâlcea (Grup Școlar Oltchim), Drăgășani (Grup Școlar Brătianu);
e) microbuze: 10 - Laloșu, Scundu, Berbești, Lădești, Voicești, Bărbătești, Câineni, Râmnicu-Vâlcea (Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, Colegiul Național Forestier) și Berislăvești.
Acesta este doar începutul uriașelor investiții pe care guvernul liberal Tăriceanu le va susține în 2008 pentru județul Vâlcea și sperăm că fonduri vor fi bine gestionate.
Deputatul Emilian Frâncu se va strădui, sprijinit de Organizația PNL Vâlcea, să lărgească aceste liste și să convingă Guvernul că, pentru modernizarea școlilor din județ, trebuie să se aloce o sumă dublă față de 2007.
Biroul de presă al PNL |