Toate străzile din Râmnic sunt deschise circulației
Conform celor declarate de către Cosmin Constantinescu, viceprimarul municipiului Râmnicu Vâlcea, la această dată, toate străzile din oraș sunt practicabile, și nu sunt probleme în desfășurarea atât a circulației pietonale cât și a autoturismelor
„Noi ne-am pregătit pentru sezonul rece încă din luna octombrie, iar cei de la Piețe Prest, cei care se ocupă de deszăpezire în Râmnicu Vâlcea nu au fost luați prin surprindere de aceste căderi abundente de zăpadă. Știam că o să vină zăpada, și până la venirea ninsorii am aruncat deja cu material antiderapant, mai ales pe străzile din oraș care se află în pantă. Astfel ne-am concentrat pe străzile pe care noi le-am considerat cele mai dificile unde am intervenit, printre care aș vrea să amintesc strada Dealul Malului, Intrarea Cetățuie, Poienari, colonel Bădescu, ocupându-ne de ele înainte să ningă. Din fericire, până la ora aceasta nu ne-a fost semnalat nici un fel de incident, putându-se circula bine pe toate străzile din Râmnicu Vâlcea”, ne-a declarat Cosmin Constantinescu, viceprimarul municpiului Râmnicu Vâlcea.
La rândul său, Rozin Ceaușescu, directorul general Piețe Prest SA, ne-a declarat că peste 60 de persoane sunt angrenate în această acțiune și se acționează non stop pe toate străzile din municipiul Râmnicu Vâlcea, încă de miercuri seara.
„Până acum au fost împrăștiate peste 150 de tone de material antiderapant pe toate străzile din Râmnic, în funcție de specificul fiecăreia. Pe unele am dat cu saramură, pe altele am folosit nisip cu sare, la pistele de biciclele am folosit clorură de calciu, iar în zona centrală, pe străzile unde sunt montate pavele, am dat cu clurură de magneziu. De asemenea și peste 80% din trotuarele din municipiu sunt deszăpezite. O mică problemă am întâmpinat la Fețeni, unde stratul de zăpadă era de peste 45 de centimetri, și a trebuit să intervenim cu mai multe utilaje, în rest circulația auto și pietonală desfășurându-se în condiții de iarnă. Trebuie să vă mai spun că pentru asigurarea unei fluențe a traficului pe străzile din Râmnicu Vâlcea au fost scoase 2 utilaje mari cu lame și sărărițe, 6 tractoare cu pluguri, la care se pot atașa sărărițe, alături de mai multe autoutilitare”, a precizat directorul general Piețe Prest SA, Rozin Ceaușescu.
Cu toate că pentru zile următoare prognozele meteo au anunțat că ninsoarea se va opri, administrația publică locală a Râmnicului, împreună cu utilajele, muncitorii și echipele de intervenție de la Piețe Prest sunt pregătiți 24 de ore din 24 să intervină acolo unde se vor identifica probleme pe străzile municpiului, a.
S. M . |