





| Vâlcea are aproape 15.000 de șomeri
Rata șomajului înregistrat în luna februarie a fost de 9%,. Rata șomajului în județul Vâlcea a fost de 8,4% în luna ianuarie, în creștere cu 0,3% față de decembrie 2009.
La nivel național rata șomajului a ajuns la 8,1%. La nivelul județul Vâlcea sunt înregistrați un număr de 14.901 șomeri față de 14.359 câți erau înregistrați la sfârșitul lui 2009. Dintre aceștia, 6.443 sunt femei, reprezentând. Din totalul 14.901 doar 10.475 sunt indemnizați, restul de 4426 doar figurează în baza de date AJOFM Vâlcea. Totodată trist este faptul că, reprezentanții ITM au anunțat că zeci de firme vâlcene își trimit angajații în șomaj tehnic pentru următoarele luni, printre acestea figurând chiar societăți ale statului. Cauza fiind șomajul tehnic, pentru care angajatorii nu mai plătesc contribuții la stat, iar angajații primesc doar 75 % din salariu.
În prezent, 2.200 de vâlceni sunt în șomaj tehnic.
,,La Inspectoratul Teritorial de Muncă, în luna februarie, au fost înregistrate 22 de declarații pe propria răspundere a angajatorilor, care potrivit Ordonanței 4 se află în șomaj tehnic. Respectiv cei care din motive economice, tehnologice sau organizatorice trebuie să suspende contractele de muncă ale salariaților, iar pentru 90 de zile sunt scutiți de la plata asigurărilor sociale de stat. Deasemenea, salariații ale căror contracte au fost suspendate ca urmare a șomajului tehnic sunt scutiți de plata contribuțiilor sociale și a impozitului pe salariu.”, a declarat Ionela Bîcă, inspectorul coordonator al ITM Vâlcea.
Carmen CĂLIN | |
|








|