






| Declarația inculpatului Gutău

Înainte de „necaz”, viitorul fost primar i se adresa deosebit de familiar „nenorocitului” de denunțător: „V-am pupat!”
• „Martorul mi-a lăsat un plic pe birou fără ca eu să știu ce conține și a intenționat să plece din birou. Văzând intenția acestuia de a-mi lăsa plicul și a pleca, l-am rugat insistent să ia plicul și să plece, în caz contrar urmând să anunț ofițerul de serviciu de la poartă. Acesta s-a conformat și a procedat în consecință, a luat plicul și a plecat. Precizez că după plecarea martorului i-am spus secretarei mele că martorul a intenționat să-mi întindă o cursă, «să mă facă»” • „Martorul a continuat discuția spunând «știți, am un avans de 20.000» .. eu am replicat atât: «Nu» și am însoțit expresia de un gest de ridicare a mâinii în sus, care nu a însemnat altceva decât intenția mea de a pune capăt dialogului și întrevederii prin plecarea acestuia. El a continuat să mai spună din cadrul ușii ceva din care eu am dedus că urma să plece trei zile în concediu și în cele din urmă mi-a spus că pleacă, a salutat, mi-a spus că mă pupă și i-am spus că îl salut și eu: „v-am pupat!”
România,
Tribunalul Alba
Secția Penală
Dosar 4510/90/2006
Declarație de inculpat
Ședința publică
din 12.02.2007
Subsemnatul Gutău Mircia, fiul lui Gheorghe și Margareta, născut la 27.04.1957 în comuna Satu Mare, județul Suceava, cet. român, studii superioare, căsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în Râmnicu Vâlcea, str.... ., Nr.3, județul Vâlcea, CNP: (n.r.: nu este completat)
Început ascultarea la ora 13:13
Cunosc fapta reținută în sarcina mea prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție, dar nu recunosc săvârșirea aceasteia.
În perioada 2002-2004 am avut calitatea de vice-primar al mun. Rm. Vâlcea, iar din 2004 calitatea de primar al aceluiași municipiu. Pe martorul Popescu Constantin îl cunosc ca cetățean al acestui oraș, întâlnindu-mă în anul 2003 din întâmplare la o nuntă organizată în municipiu.
Cunoscându-l practic mai mult din vedere, în cursul anului 2006 acesta a venit la mine și mi-a solicitat eliberarea unui certificat de urbanism și a unei autorizații de construire pentru un imobil situat în strada Cerna (practic în centrul orașului Râmnicu Vâlcea). Acesta intenționa să construiască pe acea suprafață de teren o clădire cu șapte etaje destinată închirierii unor firme.
În raport de dorința acestuia, i-am adus la cunoștință că nu va reuși să obțină autorizația întrucât pentru zona respectivă planul urbanistic zonal nu permite edificarea unor clădiri mai înalte de 3 etaje. Menționez că pentru acea suprafață de teren proprietarul anterior al terenului respectiv, cel care i-a vândut martorului Popescu C-tin, deținea o autorizație de construcție tot în condițiile P+3, dar cu un grad de ocupare mai mare.
Revin și arăt că este vorba de un certificat de urbanism și nu de o autorizație de construire.
Certificatul de urbanism fusese obținut de fostul proprietar tocmai în scopul înstrăinării terenului în favoarea martorului Popescu Constantin. După ce martorul Popescu a cumpărat terenul, a obținut un certificat de urbanism conform căruia gradul de ocupare al terenului era mai mic pentru că trebuia respectat și aliniamenentul în raport de clădirile din vecinătatea terenului. Pentru că în vechiul certificat de urbanism care a fost eliberat fără a se ține cont de aliniament, se prevedea un grad de ocupare mai mare a terenului tocmai din nerespectarea aliniamentului. Am discutat problema cu directorul de atunci de la urban, căruia i-am imputat faptul că la eliberarea acestui certificat nu a ținut cont de mai multe criterii prăvăzute de lege. Urmarea discuției avute cu domnul Cristian Jinaru, director de urbanism, acesta și-a luat transferul la o altă societate. Revenind acum asupra doleanței martorului de obținere a unui certificat și autorizație de construcție pentru un P plus 7 i-am pus acestuia în vedere să-și depună actele și să obțină toate celelalte aprobări.
În luna iulie 2006, mai precis la începutul anului 2006, intenționam să pun în discuția consiliului local problema martorului, însă, urmare a faptului că acesta nu a obținut toate avizele necesare, respectiv de la Ministerul Culurii și Ministerul Lucărilor Pulbice, cererea nu a mai fost discutată, întrucât între timp și martorul, urmare a faptului că nu avea avizele necesare și-a retras cererea de obținere a autorității P plus 7.
Cu ocazia discuțiilor purtate pe această temă cu martorul, două -trei discuți avute la sediul Primăriei, în biroul meu, nu i-am dat nici o clipă martorului de înțeles că aș avea anumite pretenții de a-i elibera autorizația în condițiile solicitate de dumnealui.
Dimpotrivă la una dintre aceste întâlniri martorul mi-a lăsat un plic pe birou fără ca eu să știu ce conține și a intenționat să plece din birou. Văzând intenția acestuia de a-mi lăsa plicul și a plecat, l-am rugat insistent să ia plicul și să plece în caz contrar urmând să anunț ofițerul de serviciu de la poartă. Acesta s-a conformat și a procedat în consecință, a luat plicul și a plecat. Precizez că după plecarea martorului i-am spus secretarei mele că martorul a intenționat să-mi întindă o cursă "să mă facă".
De asemenea cu ocazia discuțiilor purtate cu martorul i-am relatat de fiecare dată că va putea obține autorizația doar în condițiile legii.
La una dintre aceste discuții au fost prezenți și numiții Toma Florin, directorul firmei Rovimet și juristul firmei respective și chiar în prezența acestora am spus că pe terenul din strada Cerna cât voi fi eu primar nu se va face nimic fără aprobările legale.
Deci discuțiile pe tema terenului din strada Cerna s-au rezumat la cele expuse până acum mai sus.
În data de 5 iulie 2006, domnul Dicu, vice-primarul mun. Râmnicu Vâlcea, după discutarea problemelor de pe ordinea de zi, mi-a adus la cunoștință faptul că martorul Popescu Constantin a înstrăinat terenul de pe strada Cerna și a cumpărat un altul pe strada Stoianovici unde intenționa să construiască imobilul cu 7 etaje și pentru care practic urma să străbată aceeași cale, să depună cerere și să obțină toate avizele necesare, urmând ca ulterior depunerii și obținerii tuturor avizelor să obțină certificatul de urbanism (zona în care era amplasat terenul permițând construirea unor imobile cu 7 etaje).
Revin și arăt că terenul de pe strada Stoianovici aparține martorului Popescu de mai mulți ani de zile, acesta necumpărându-l după ce a vândut terenul de pe strada Cerna. Întrucât avea terenul de mai multă vreme, martorul deținea și un certificat de urbanism eliberat de fostul primar care îi permitea edificarea unei construcții P plus 7. Pentru acel certificat de urbanism pe care deja îl deținea pentru edificarea unui imobil cu 7 etaje pe strada Stoianovici martorul putea obține o prelungire a valabilității certificatului în cazul expirării valabilității fapt pentru care era nevoie de o simplă cerere pe care eu urma să o aprob pur și simplu fără să mai fie necesare alte condiții de îndeplinit.
Chiar dacă certificatul de urbanism era expirat, chiar dacă durata de valabilitate nu mai putea fi prelungită și era nevoie de obținerea unui alt certificat, așa cum am specificat mai sus, martorul trebuia doar să depună o cerere, cerere care urma să fie aprobată fără a mai fi discutate și alte condiții întrucât acestea au fost îndeplinite la eliberarea primului certificat de urbanism, aceasta cu atât mai mult cu cât PUZ-ul în zonă nu a fost modificat.
Precizez că nu era obligația denunțătorului dacă Planul PUZ s-a modificat sau nu din 1999 până în 2006, dar precizez că modificarea unui astfel de PUZ nu se face pur și simplu, ci doar în anumite condiții, dacă sunt îndeplinite conduc la adoptarea unei hotărâri a Consiliului Local, hotărâre luată în ședința publică și care poate fi cunoscută de orice persoană interesată. Cererea privitoare la terenul de pe strada Stoianovici a fost depusă de denunțător și înregistrată cu data de 1 august după ce atât eu cât și coinculpatul stăteam în arest de o lună de zile.
Precizez că nu știu ca denunțătorul să fi depus la registratura primăriei vreo documentație în legătură cu terenul de pe strada Stoianovici, doar ulterior arestării și mai precizez la momentul actual aflând că denunțătorul a depus o cerere de eliberare a unui nou certificat de urbanism.
În data de 6 iulie 2006, în jurul orelor 14.20, martorul s-a prezentat la biroul meu după ce în prealabil în jurul orelor 14, m-a sunat la birou și m-a întrebat dacă poate să vină până la mine. Întrucât eram ocupat i-am spus că nu poate să vină în acel moment ci doar peste o jumătate de oră sau chiar o oră. Ajuns la biroul meu așa cum am spus, în jurul orelor 14,20, a deschis ușa biroului și din cadrul acesteia m-a salutat, eu i-am răspuns și am făcut un gest cu mâna, respectuos, de ridicare a mâinii drepte din poziția în care eram pe scaun și i-am spus să spună ceea ce dorește să-mi aducă la cunoștință însoțind gestul de ridicare a mâinii de expresia "spuneți, vă rog".
Martorul m-a întrebat în timp ce era cu o mână pe clanță "ați vorbit cu domnul Dicu” la care i-am răspuns "da, am vorbit" întrucât cu o zi înainte, întradevăr, vorbisem cu coinculpatul care mi-a spus de intenția martorului de a obține certificatul de urbanism pentru zona Stoianovici. În același, context i-am spus că trebuie să depună o cerere. Martorul a continuat discuția spunând: "știți am un avans de 20.000" schițând în același timp un gest de ridicare a mâinii, dar fără să se concretizeze în ceva anume gestul. Urmare a celor spuse de el, au am replicat atât: "Nu" și am însoțit expresia de un gest de ridicare a mâinii în sus, care nu a însemnat altceva decât intenția mea de a pune capăt dialogului și întrevederii prin plecarea acestuia. El a continuat să mai spună din cadrul ușii ceva din care eu am dedus că urma să plece trei zile în concediu și în cele din urmă mi-a spus că pleacă, a salutat, mi-a spus că mă pupă și i-am spus că îl salut și eu (v-am pupat). A doua zi, în data de 7.07. 2006, am și fost arestat și am aflat că în ziua precedentă, înainte de a veni la biroul meu, martorul îi înscenase un flagrant coinculpatului Dicu și că de fapt întrevederea de la biroul meu nu era decât o înscenare, un flagrant pus la cale de el în colaborare cu organele abilitate. Fac prezizarea că nu am discutat niciodată cu coinculpatul, Dicu de suma de 5000 euro nici de o altă sumă de bani, că în ziua în care a venit și mi-a lăsat plicul pe masă nu am știut nimic despre întâlnirea dintre coinculpatul Dicu și martorul Popescu din data de 6.07.2006 când s-aorganizat flagrantul la coinculpatul Dicu.
Finalizat ascultarea la ora 14.26
Semnat de:
Președinte, Inculpat și Grefier
Legat de același proces de corupție:
Vezi si declaratia coinculpatului Nicolae Dicu
Vezi si declaratia martorului acuzarii, Constantin Popescu
| |  | Gutau mincinos (de Reporter \'\'pisdol\'\' - 24/02/2009 12:10) Pe 10 februarie, in revista ''Arena valceana'' a aparut urmatoarea afirmatie:''Într-o discuție privată cu Adriean Videanu, președintele PD-L Rm. Vâlcea (= Gutau) a fost sfătuit de acesta să se pregătească să-i ia locul lui Dorel Jurcan în fruntea filialei județene.''
Fiind vorba de o ''discutie privata'', adica intre 4 ochi, este limpede ca sursa ziaristului Octavia Herta nu este altcineva decat insusi Gutau, care s-a laudat cu ''sustinerea lui Videanu''. De ce? Simplu: ca sa-si usureze puciul, captand masa de manevra pe plan local.
Azi, 24 februarie, in conferinta de presa de la PD-L, ziaristul Tudor iosifaru l-a intrebat de Adriean Videanu daca e adevrat ce s-a scris in presa, cum ca el, Videanu personal, il sustine pe Gutau sa-i ia locul lui Jurcan.
Raspunsul lui Videanu denota faptul ca... nici vorba de asa ceva. Sigur, orice om indreptatit, indiferent cum il cheama, poate fi presedinte al PD-L Valcea. Bla-bla-bla. Dar NU a spus clar si raspicat ca el, Videanu, il SUSTINE pe Gutau impotriva lui Jurcan.
Concluzia? Gutau vrea sa ii ''faca'' pe altii... ''din vorbe''. | | |
|
|








|